DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Donald Trump critică Rezerva Federală a SUA pentru că nu reduce dobânda de referinţă

Rezerva Federala

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat din nou, luni, politicile Rezervei Federale, exprimând nemulţumire privind "încăpăţânarea" Fed de a nu reduce rata dobânzii de referinţă, informează MEDIAFAX.

"În pofida unei Rezerve Federale care nu ştie ce face - a majorat dobânzile prea rapid (inflaţia este foarte redusă, alte părţi ale lumii au scăderi economice, reduc şi flexibilizează), a aplicat ample politici stricte, 50 de miliarde de dolari pe lună - suntem pe cale să avem una dintre cele mai bune luni iunie din istoria SUA", a transmis Donald Trump luni prin Twitter.

Citește și: Anunț important al Vioricăi Dăncilă! Ce se va întâmpla cu Mugur Isărescu

"Gândiţi-vă cum ar fi fost dacă Fed ar fi înţeles lucrurile bine. Mii de puncte în plus la Dow şi o creştere a PIB-ului de 4 sau chiar 5. Însă Fed insistă precum un copil cu încăpăţânare, deşi avem nevoie de reducerea dobânzilor, de flexibilitate, pentru a recupera ceea ce fac alte ţări împotriva noastră", a adăugat Donald Trump.

Rezerva Federală din SUA (Fed) a decis săptămâna trecută menţinerea ratei dobânzii de referinţă, semnalând posibilitatea reducerii nivelului acesteia spre sfârşitul acestui an, pe fondul presiunilor preşedintelui Donald Trump. Rezerva Federală a anunţat că rata dobânzii de referinţă rămâne în intervalul 2,25-2,5%, în contextul în care preşedintele Donald Trump i-a cerut în mod repetat directorului Fed, Jerome Powell, reducerea costurilor de împrumut, pentru stimularea economiei.

Citește și: Victor Ponta îl desființează pe unul dintre cei mai cunoscuți români: ‘O rușine’

Pe fondul speculaţiilor că Donald Trump l-ar putea înlocui pe Jerome Powell, Fed a sugerat că rata dobânzii de referinţă ar putea scădea cu 0,5% anul acesta.

În 2019, rata inflaţiei în SUA ar putea fi de 1,5%, în scădere faţă de estimarea din martie, de 1,8%. Conform proiecţiilor, Statele Unite ar urma să înregistreze anul acesta o creştere economică de 2,1% din PIB. Pentru 2020, creşterea este estimată la 2%, iar pentru 2021, la 1,8%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.