Donald Trump, declarație controversată la un an de la victoria în alegeri: 'Felicitări tuturor celor jalnici'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 09-11-2017

Actualizat: 09-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele american Donald Trump a marcat miercuri un an de la victoria sa la alegerile prezidenţiale printr-un mesaj ironic postat pe Twitter, în care a adresat felicitări susţinătorilor săi, ataşând şi o fotografie realizată la bordul Air Force One, potrivit AFP, scrie agerpres.ro

"Felicitări tuturor celor 'JALNICI' şi milioanelor de oameni care ne-au dat o victorie zdrobitoare MASIVĂ în colegiul electoral (304-227)!", a scris Trump în postare. 

"Jalnici" este termenul folosit de Hillary Clinton la o recepţie de strângere de fonduri în septembrie 2016, pentru a califica "jumătate" dintre susţinătorii rivalului său republican, despre care a spus că sunt "rasişti, sexişti, homofobi, xenofobi, islamofobi". Cuvântul este evocat, de atunci, cu mândrie de susţinătorii miliardarului pentru a denunţa dispreţul arătat de democrată faţă de ei.

ATENȚIE! NU deschide asta pe Facebook – este ESCROCHERIA MOMENTULUI! Cum au rămas mii de români FĂRĂ BANI


În imaginea care însoţeşte mesajul, liderul american se află la biroul său din avionul prezidenţial, înconjurat de colaboratorii săi din campanie şi care l-au urmat la Casa Albă, între care Jared Kushner, ginerele său, Stephen Miller, consilier, şi Hope Hicks, directoarea pentru comunicare a executivului. Toţi au degetul mare ridicat în semn de victorie şi surâd.

Dragnea și Tăriceanu, acțiune de ULTIMĂ ORĂ, după ce au aflat de problemele Regelui Mihai

Preşedintele american se află în prezent într-un turneu în Asia. 

Donald Trump a câştigat 304 de voturi în Colegiul electoral, conform modului de alegere indirectă a preşedintelui SUA. Acest scor este inferior însă celor două victorii repurtate de Barack Obama (365 şi 332), dar superior celor câştigate de George W.Bush (271 şi 286). 

Democrata Hillary Clinton, aşa cum ea reaminteşte cu regularitate, a obţinut majoritatea sufragiilor, 48% faţă de 45,9%, cât a acumulat miliardarul republican.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri