Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump declară război total presei din SUA: Să le ridicăm acreditările?

Donald Trump discurs

Casa Albă nu exclude ridicarea acreditării organizaţiilor media care scriu materiale critice incorecte, scrie The Guardian, invocând postări recente ale preşedintelui SUA Donald Trump şi declaraţii al secretarului de presă al Casei Albe.

Citește și: Lovitură DEVASTATOARE pentru DNA: fostul ministru Tudor Chiuariu, ACHITAT

Donald Trump a afirmat miercuri pe Twitter: „În ciuda succesului pe care îl avem cu economia şi restul lucrurilor, majoritatea ştirilor sunt negative (false)”.

Trump a adăugat: „De ce muncim atât de mult ca să colaborăm cu presa care este atât de coruptă? Să le luăm acreditările?”.

Sarah Sanders, secretarul de presă de la Casa Albă, a apărat conceptul libertăţii presei şi a precizat că este datoria jurnaliştilor să publice informaţii corecte.

„Susţinem presa liberă şi cred că demonstrăm acest lucru zilnic, nu doar prin faptul că eu sunt prezentă aici şi vă răspund la întrebări”, a declarat Sanders.

Ea a insistat că Trump vorbeşte regulat cu presa şi îşi doreşte ca jurnaliştii să aibă acces la Casa Albă. Dar Sanders a adăugat: „În acelaşi timp, presa are o responsabilitate să publice informaţii corecte”.

Sanders a continuat: „Suntem aici, vă răspundem la întrebări, facem tot ce putem pentru a furniza informaţii în mod regulat pentru cetăţenii americani şi aveţi şi voi o responsabilitate să publicaţi informaţii corecte. Vom continua să lucrăm cu voi aşa cum fac chiar acum şi aici şi aşa cum a făcut preşedintele acum două ore”.

Totuşi, secretarul de presă a criticat New York Times pentru că l-au „dat dispărut” pe Secretarul de Stat Mike Pompeo când el se afla de fapt în Coreea de Nord pentru a elibera prizonierii americani şi Washington Post pentru că a sugerat că Melania Trump nu locuieşte la Casa Albă. Ambele rapoarte sunt „revoltătoare”, a afirmat Sanders.

Margaret Talev, preşedintele Asociaţiei Corespondenţilor de la Casa Albă a declarat: „Unii ar putea scuza retorica inflamatoare a preşedintelui despre presă, dar doar pentru că preşedintelui nu îi place felul în care sunt scrise ştirile, nu înseamnă că sunt false”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.