Preşedintele american Donald Trump a publicat duminică pe platforma sa Truth Social o fotografie în tonuri de gri în care se distinge faţa sa care priveşte din profil un glob pământesc pe care scrie "Emisfera sa", relatează luni EFE.
Din globul care îi ascunde partea inferioară a feţei se văd o porţiune din Oceanul Arctic, Groenlanda şi părţi din America de Nord.
Un acord istoric privind securitatea Groenlandei
Această postare survine după ce preşedintele Trump a anunţat, la sfârşitul săptămânii, un acord cu Danemarca şi Groenlanda care, a spus el, va oferi Washingtonului un control permanent asupra securităţii şi a altor necesităţi ale teritoriului autonom danez, pe lângă faptul că îi va împiedica pe adversarii americani să stabilească baze militare sau să facă anumite investiţii fără autorizaţia sa.
Urmează semnarea oficială la ONU
"Acesta este un acord pe termen nelimitat, nu există sfârşit", a scris preşedintele Donald Trump pe Truth Social când a anunţat vestea despre acord.
Acordul cu Danemarca şi Groenlanda va fi semnat în timpul reuniunii Adunării Generale a ONU, care începe luni la New York.





























Comentează