DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Donald Trump începe sâmbătă o vizită în Japonia

Instagram
Donald Trump

Preşedintele american, Donald Trump, va începe sâmbătă o vizită în Japonia pentru o coordonare a acţiunilor în faţa provocării reprezentate de Coreea de Nord şi a strânge legăturile între cei doi principali aliaţi de pe o parte şi de pe alta a Pacificului, transmite EFE potrivit Agerpres.


Trump va fi primul lider străin primit în audienţă de noul împărat al Japoniei, Naruhito, care a urcat pe tron pe 1 mai, după abdicarea tatălui său, actualul împărat emerit Akihito.

Vizita lui Donald Trump, care se va desfăşura până marţi, 28 mai, include o serie de contacte atât în cadru oficial, cât şi neoficial, cu premierul nipon, Shinzo Abe, cu care s-a întâlnit şi la Washington, în aprilie.

Surse din Ministerul de Externe al Japoniei au relevat vineri că la reuniunea oficială pe care o vor avea luni Trump şi Abe, se va discuta despre situaţia dialogului, acum blocat, între Washington şi Phenian.

Cei doi lideri, conform aceloraşi surse, "îşi vor coordona strâns politicile" pe această temă, după eşecul ultimului summit între Trump şi dictatorul nord-coreean, Kim Jong Un, de la finalul lui februarie din Vietnam.

Vizita lui Trump în Japonia are loc într-un moment în care Tokyo şi Washington discută un nou acord care să permită SUA să-şi reducă deficitul din balanţa comercială, însă nu se aşteaptă mari progrese în acest sens la întâlnirile Trump-Abe, potrivit unor surse americane.

Totuşi, cei doi lideri, conform surselor oficiale nipone, îşi vor confirma dorinţa de a accelera negocierile pentru a ajunge la un acord pe baza "încrederii reciproce" între cele două state.

Trump, care va reveni în Japonia la finalul lui iunie pentru a lua parte la summitul G20, va sosi sâmbătă după-amiază, dar nu se va întâlni cu Abe până duminică, atunci când cei doi lideri se vor relaxa la o partidă de golf, a cincea dintre ei, la un grătar în stil japonez, dar şi asistând la una sau două lupte de sumo, la arena Ryogoku Kokugikan, în ziua finală a turneului acestui sport foarte iubit de niponi.

Tot acolo, Trump va urca în arena de luptă, "dohyo", pentru a înmâna câştigătorului o cupă, cu un nume în onoarea prieteniei dintre cele două ţări, dar căreia, de când a fost anunţată oficial, i s-a spus Cupa Trump.

"Întotdeauna mi s-a părut fascinant" a spus Trump, acum câteva săptămâni, cu referire la sumo.

Există şi precedente, notează EFE, amintind că a existat şi Cupa Chirac, care purta numele fostului preşedinte francez Jacques Chirac, foarte pasionat de sumo.

După ziua de relaxare de duminică, luni vor avea loc reuniunile la cel mai înalt nivel, prima fiind o întâlnire cu împăratul Naruhito, la palatul imperial, iar apoi o discuţie oficială cu premierul nipon, urmată de o conferinţă de presă.

Ziua de luni va avea ca moment de vârf un banchet în onoarea oaspetelui oferit de împărat.

Vizita preşedintelui american se va încheia marţi când, potrivit presei locale, va merge pe portelicopterul Kaga, din clasa Izumo, unul din cele două pe care Japonia doreşte să le transforme în portavioane pentru a putea fi utilizate de avioanele de luptă americane F-35B.

Surse oficiale nipone nu au confirmat această vizită la portelicopter, ci au spus doar că este vorba de o vizită la Yokosuka, la sud de Tokyo, cu prilejul Memorial Day în SUA, zi de cinstire a soldaţilor americani căzuţi în lupte pe care Trump o va marca la baza navală a SUA din această localitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.