Preşedintele Donald Trump a declarat joi că nu va trimite trupe americane în Iran, când a fost întrebat despre informaţiile publicate de Reuters, conform cărora administraţia sa ia în considerare trimiterea a mii de soldaţi americani în Orientul Mijlociu, relatează CNN.
Trump își ascunde mișcările
„Nu, nu trimit trupe nicăieri. Dacă aş face-o, cu siguranţă nu v-aş spune, dar nu trimit trupe”, a spus Trump joi, în Biroul Oval, cu ocazia primirii premierului nipon Sanae Takaichi.
Deşi un oficial al Casei Albe a declarat joi pentru CNN că „nu s-a luat nicio decizie în ceea ce priveşte trimiterea de trupe terestre în acest moment”, acesta a reiterat faptul că Trump „păstrează în mod înţelept toate opţiunile la dispoziţie”.
CNN a relatat că o unitate expediţionară a Marinei a fost trimisă în Orientul Mijlociu, dar nu este clar dacă sau când SUA vor trimite trupe terestre.
Trump era aproape să încheie un acord cu Iranul
Ministrul de externe al Omanului, Badr al-Busaidi, care a mediat negocierile dintre Iran şi SUA, i-a reproşat preşedintelui american Donald Trump că "s-a lăsat atras" de Israel în război într-un moment în care un acord cu Teheranul părea "cu adevărat posibil", relatează joi AFP, conform Agerpres.
Într-un articol de opinie publicat în săptămânalul britanic The Economist, ministrul omanez a renunţat la obişnuita reţinere diplomatică şi a descris direct războiul pornit de SUA şi Israel împotriva Iranului drept o "catastrofă".
Un acord „la doi pași”
După nouă luni de negocieri, Washingtonul şi Teheranul ajuseseră "la doi paşi de a conveni un acord veritabil" asupra programului nuclear iranian, a menţionat ministrul din Oman mediator al discuţiilor.
În urma războiului de 12 zile din iunie anul trecut, care de asemenea a fost precedat de negocieri, "a fost un şoc, dar nu o surpriză, când pe 28 februarie - la numai câteva ore după tratativele cele mai importante - Israelul şi Statele Unite au lansat încă o lovitură militară ilegală împotriva păcii care la un moment dat părea cu adevărat posibilă", povesteşte ministrul Badr al-Busaidi.




























Comentează