Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump: 'Ne place sau nu, devenim o ţară comunistă'

Reuters
Donald Trump

„Ne place sau nu, devenim o ţară comunistă” – a spus Donald Trump iar susţinătorii săi şi-au exprimat nemulţumirea prin huiduieli puternice. Acest enunţ a făcut parte din discursul fostului preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump la mitingul de sâmbătă din oraşul Phoenix din statul Arizona – scrie portalul Teletrader

Simpatizanţii lui Trump au reacţionat cu huiduieli la rostirea numelui lui Mike Pence, fostul vicepreşedinte american, pentru că acesta „a avut tupeul” să valideze rezultatul alegerilor. La fel de vehement s-a manifestat auditoriul atunci când Trump a amintit că echipa de fotbal feminin a Statelor Unite care este cunoscută pentru viziunile progresiste ale jucătoarelor, după 44 de meciuri în care nu a fost înfrântă, la Olimpiada de la Tokyo a fost învinsă de suedezi şi acest lucru a creat o vizibilă satisfacţie fostului preşedinte american. Trump realmente a adus în stare hipnotică cele câteva mii de fani ai săi – notează Népszava. Cu toate acestea, conţinutul discursului nu a adus nimic nou: alegerile din anul 2020 au fost fraudate, în realitate el a câştigat şi dacă nu mai devreme, atunci în anul 2024 cu siguranţă se va întoarce la Casa Albă.

Michel Wolf, cel care în ultimii patru ani a scris trei cărţi despre Trump, a explicat pentru The New York Times, de ce se agaţă cu atâta încrâncenare Trump de acest vis al său. În opinia analistului Donald Trump este dependent de atenţia opiniei publice şi îi crează o plăcere faptul că îi ţine în mână pe membrii Partidului Republican cu lansarea ideii că va candida pentru preşedinţie în anul 2024. Cei mai mari adversari ai săi nu sunt liberalii, ci acei republicani care refuză să se alinieze în spatele său, sau sunt potenţiali candidaţi la prealegerile din anul 2024. De exemplu, guvernatorul din Florida, Ron DeSantis degeaba se arată loial faţă de fostul preşedinte, acesta este din ce în ce mai nemulţumit de el pentru că nu vrea să declare că nu va candida contra sa. Calculul lui Trump este că pentru republicani obţinerea majorităţii din Senat în anul 2022 este prea importantă pentru a se revolta împotriva lui. Iar dacă conservatorii vor reuşi recâştigarea Senatului, atunci nimeni nu îl mai poate opri pe Trump să candideze pentru un nou mandat, scrie Rador.ro.

În schimb, Partidul Democrat îşi leagă speranţele de procedurile judiciare declanşate împotriva lui Trump şi a celor din jurul lui. Săptămâna trecută de exemplu a fost trimis în judecată preşedintele comisiei care a organizat festivităţile de învestire a lui Trump din anul 2016. Acuzaţia procurorilor este că acesta ar fi făcut lobby în favoarea Emiratelor Arabe Unite. Tom Barrack este dublu cetăţean libanezo-american şi este un dezvoltator imobiliar foarte bogat. Judecătorul l-a lăsat în libertate doar după depunerea unei cauţiuni de 250 milioane de dolari. Aceste acţiuni, precum şi cele pe care îl vizează pe el, îi întăresc sentimentul lui Trump că doar candidatura la preşedinţie şi obţinerea unui nou mandat l-ar putea scăpa de procurori. Din acest motiv nu se ocupă cu proiecte specifice ex-preşedinţilor, ca de exemplu scrierea memoriilor, pentru că ar crea impresia că se retrage din politică – spunea Michel Wolf.

Alegerea Arizonei ca loc al mitingului nu a fost întâmplătoare. Aici funcţionează o firmă particulară controversată, care din aprilie numără voturile de anul trecut. La Phoenix Trump a prevăzut că rezultatul raportului o să fie „îngrozitor”. Însă nici cu această ocazie nu s-a aflat data când vor fi date publicităţii concluziile „verificărilor penale”, care iniţial erau preconizate să dureze trei săptămâni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.