Donald Trump o susține pe purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, în funcţia de ambasadoare a Statelor Unite la ONU

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 07-12-2018

Actualizat: 07-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: RTL

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că o nominalizează pe purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Heather Nauert în funcţia de ambasadoare a Statelor Unite la ONU, relatează The Associated Press.
Locatarul Casei Albe o prezintă pe Nauert presei drept ”foarte talentată” şi ”foarte inteligentă”.
Nauert urmează să o înlocuiască în funcţie pe Nikki Haley, o fostă guvernatoare a statului South Carolina, care a anunţat în octombrie că demisionează din funcţia de ambasadoare la ONU la sfârşitul acestui an, informează news.ro.
Nauert, o fostă jurnalistă la Fox News, avea puţină experienţă în politică externă înainte să devină purtătoarea de ducânt a diplomaţiei americane.
În cazul în care va fi confirmată în funcţie de Senat, ea va deveni unul dintre principalii reprezentanţi ai politicii externe a administraţiei Trump.
Trump a făcut aceste declaraţii vineri, înainte să plece de la Casa Albă în Kansas City.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri