Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat deschiderea pentru adoptarea de noi sancţiuni ale Congresului SUA împotriva Rusiei, la câteva zile după ce premierul ungar Viktor Orban a declarat că Trump l-a asigurat că ţara sa poate continua să importe ţiţei rusesc, relatează dpa.
"Orice ţară care face afaceri cu Rusia va fi sancţionată sever", le-a spus Trump jurnaliştilor duminică seară pe aeroportul Palm Beach din Florida.
"Am putea adăuga Iranul la această formulă", a mai spus Trump, conform Agerpres.
Liderul de la Casa Albă nu a furnizat alte detalii privind măsurile punitive plănuite.
Vineri, premierul ungar Viktor Orban a declarat, după o întâlnire cu Trump, că a primit asigurări din partea preşedintelui american că ţara sa va putea să continue să importe ţiţei din Rusia în pofida sancţiunilor SUA împotriva Moscovei.
Guvernul SUA a impus la sfârşitul lui octombrie sancţiuni împotriva celor mai mari două companii petroliere din Rusia.
Decizia a fost o reacţie la refuzul preşedintelui rus Vladimir Putin de a pune capăt "războiului absurd" împotriva Ucrainei, a declarat secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent.
Sancţiunile sunt menite să crească presiunea asupra sectorului energetic din Rusia, limitând capacitatea Kremlinului de a-şi finanţa maşina de război, notează dpa.































Comentează