Donald Trump pune în stare de alertă NATO: Ședință URGENTĂ, după ce SUA s-au retras din tratatul din care face parte și România

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 21-05-2020

Actualizat: 22-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ambasadorii ţărilor membre NATO au fost convocaţi vineri pentru o reuniune de urgenţă, după anunţarea retragerii SUA din tratatul internaţional Cer Deschis din cauza încălcării acestuia de către Rusia, a anunţat joi o sursă de diplomatică, relatează AFP potrivit Agerpres.

''Reuniunea a fost convocată pentru vineri după-amiază'' pentru a analiza consecinţele deciziei anunţate de preşedintele Donald Trump. Retragerea Statelor Unite din tratat ar urma să fie ''efectivă în şase luni'', a precizat sursa citată.

Citește și: Cozmin Gușă anunță o alertă de cutremur în interiorul Statului Paralel! ‘Dacă e doar pe sfert de cum zice’

La rândul său, Rusia a denunţat joi ''lovitura'' dată securităţii europene, după ce Statele Unite au anunţat că se retrag din tratat.

Tratatul - la care au aderat 35 de ţări, printre care şi România - permite survolul teritoriilor respective de către aeronave de observaţie neînarmate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri