Donald Trump s-a impus în fața puternicelor țări din G7: Marii jucători din SUA scapă de impozitul mondial

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-06-2025 15:17

Actualizat: 29-06-2025 18:17

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Michael Kappeler/Pool/dts Nachrichtenagentur / imago stock&people / Profimedia

Statele membre G7 anunţă că vor să scutească multinaţionalele americane de plata impozitului mondial minim, din cauză că acestea sunt taxate în Statele Unite, relatează AFP.

S-a ajuns la un acord din cauza ”modificărilor propuse recent regimului fiscal internaţional” prin megaproiectul legii bugetului al preşedintelui american, a anunţat sâmbătă G7 într-un comunicat, înaintea adoptării legii.

Sistem juxtapus de impozitare

În locul impozitului minim, multimnaţionalele americane urmează să fie supuse unui ”sistem juxtapus”, precizează G7.

Acest sistem urmează ”să faciliteze alte progrese vizând stabilizarea sistemului fiscal internaţional” şi ”păstrarea suveranităţii fiscale a tuturor ţărilor”, anunţă G7.

Aproape 140 de ţări au încheiat în 2021 un acord privind impozitarea multinaţionalelor, negociat sub auspiciile OCDE.

Acest acord, criticat de către Donald Trump, are doi ”piloni”, iar al doilea stabileşte un impozit mondial minim de 15%.

OCDE este cea care ia decizia să scutească sau nu întreprinderile americane de la plata acestui impozit.

”Sperăm astfel să ajungem rapid la o soluţie care să fie acceptabilă şi pusă în aplicare de toţi”, subliniază G7 în acest comunicat.

Secretarul american al Trezoreriei Scott Bessent dădea asigurări joi că un astfel de acord, ”care apără interesele americane”, urma să fie încheiat între statele membre G7.

El le cerea partenerilor americani să retragă o măsură din ”Marea şi frumoasa lege” a lui Donald Trump care permite Guvernului să impună taxe întreprinderilor ale căror proprietari nu sunt americani şi investitorilor din ţări care impun o fiscalitate considerată neloială faţă de întreprinderile americane.

Această clauză, considerată o măsură de retorsiune, a provocat îngrijorări, mulţi apreciind că  va împiedica întrerpinderile străine să investească în Statele Unite.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri