Democraţii americani au făcut campanie cu privire la sistemul de sănătate din SUA atunci când au preluat controlul asupra Camerei Reprezentanţilor în 2018. Preşedintele Donald Trump a indicat marţi, în discursul anual privind Starea Uniunii, că va încerca să folosească această temă în avantajul său în perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamna acestui an, comentează miercuri Reuters potrivit Agerpres.
În faţa membrilor Congresului Statelor Unite, liderul de la Casa Albă s-a angajat să scadă costurile pentru sănătate plătite de americani şi a calificat intenţiile Partidului Democrat drept o ''cumpărare socialistă'' care ar falimenta ţara şi ar reduce beneficiile prin furnizarea de îngrijiri medicale pentru imigranţii ilegali.
''Vreau să ştiţi: nu îi vom permite niciodată socialismului să distrugă sistemul de sănătate american'', a spus Trump, în aplauzele congresmenilor republicani.
Fără a da nume, Donald Trump s-a referit la planurile prezentate de potenţialii candidaţi democraţi la alegerile prezidenţiale Bernie Sanders şi Elizabeth Warren conform cărora asigurările de sănătate private ar urma să fie înlocuite cu un plan gestionat de guvern care ar acoperi toţi cetăţenii americani, pe baza programului Medicare pentru persoanele în vârstă.
Propunerile respective au creat divizări şi au evidenţiat diferenţele dintre moderaţi şi progresişti în Partidul Democrat, care urmează să-şi desemneze candidatul care se va confrunta cu republicanul Donald Trump la scrutinul prezidenţial din noiembrie.
Candidaţi precum Pete Buttigieg, Joe Biden şi Amy Klobuchar susţin un sistem de sănătate care să pornească de la principiile incluse în programul Obamacare, mai degrabă decât o reconstruire radicală a întregului sistem.
În ceea ce-l priveşte, Donald Trump i-a acuzat pe democraţi că doresc finanţarea unor programe care ar furniza îngrijiri medicale pentru imigranţii ilegali în dauna americanilor mai în vârstă.
''Dacă sunteţi de părere că ar trebui să apărăm pacienţii şi vârstnicii americani, atunci fiţi alături de mine şi adoptaţi legislaţia care ar interzice îngrijiri medicale guvernamentale gratuite pentru străini ilegali'', a afirmat Trump în faţa membrilor Congresului.
Republicanii au încercat fără succes, în 2017, să revoce programul Obamacare, iar acum Departamentul de Justiţie susţine eforturile de a-l abroga în instanţă.
''Democraţii încearcă să facă mai bun sistemul de îngrijiri medicale. Republicanii la Washington încearcă contrariul'', a replicat guvernatoarea democrată a statului Michigan, Gretchen Whitmer, într-o intervenţie televizată.
Donald Trump speculează divergențele din tabăra democrată pe tema sistemului de sănătate
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

120
Răspunsul lui Zelenski la propunerea Rusiei privind armistițiul de Paște
120

101
Acuzații grave: Un gigant auto ar exploata muncitori chinezi într-o fabrică europeană
101

95
Macron și Papa Leon al XIV-lea, prima întâlnire oficială. Premierul Meloni, absentă de pe agenda vizitei
95

316
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele ucrainene au ucis sau rănit mai mulți soldați rusești decât a mobilizat Rusia timp de patru luni
316

768
Armistțiu de Paște - Anunțul făcut de Vladimir Putin
768

27
ONU intervine în conflictul din Orientul Mijlociu - Trimisul special al lui Guterres se află în Iran pentru a sprijini o 'soluţionare durabilă'
27

1.530
Șoc la vârful NATO - Trump ia în calcul retragerea unei părţi a trupelor SUA din Europa
1.530

1.210
Discuție Rubio-Țoiu: SUA mulțumesc României pentru sprijinul în operațiunile din Orientul Mijlociu
1.210

1.079
Melania Trump se implicaă în dosarul Jeffrey Epstein: „Atunci, și numai atunci, vom afla adevărul”
1.079

1.452
Copil britanic blocat în România după o regulă nouă post-Brexit: nu există în evidențele Marii Britanii, deși a trăit toată viața acolo
1.452

683
Mutare strategică: Iranul vrea să ceară taxe în criptomonede navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz
683

4.871
A depășit imaginația lui Trump: SUA, uluite de amploarea atacurilor Israelului în Liban
4.871

1.332
Groenlanda ripostează dur la declaraţia lui Trump: "Nu suntem doar o bucată de gheaţă"
1.332
















Comentează