Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că a discutat sâmbătă la telefon cu preşedintele american Donald Trump despre posibilităţile de consolidare a apărării aeriene ucrainene, după ce atacurile rusești s-au intensificat și caută să distrugă întreaga rețea de infrastructură energetică din Ucraina, informează News.ro.
Zelenski l-a felicitat pe Trump pentru succesul din Gaza, exprimându-şi speranţa că va reuşi să rezolve şi conflictul din Ucraina.
„Am vorbit cu preşedintele SUA, Donald Trump. A fost o conversaţie bună, foarte productivă. L-am felicitat pe preşedintele Trump pentru succesul său şi pentru acordul pentru Orientul Mijlociu, pe care chiar l-a obţinut, iar acesta este un rezultat puternic. Şi dacă putem opri războiul din această regiune, alte războaie pot fi cu siguranţă oprite, inclusiv acest război rusesc”, a scris Zelenski pe reţelele sociale.
Zelenski: L-am informat pe Donald Trump despre atacurile Rusiei
„L-am informat pe preşedintele Trump cu privire la atacurile ruseşti asupra sectorului nostru energetic. Îi sunt recunoscător pentru dorinţa sa de a ne sprijini. Am discutat despre posibilităţile de consolidare a apărării noastre aeriene şi despre acordurile pe care le pregătim în această privinţă. Există opţiuni bune, idei puternice despre cum să ne consolidăm cu adevărat”, a anunţat preşedintele ucrainean.
„Avem nevoie ca ruşii să-şi dorească să se angajeze într-o diplomaţie reală. Acest lucru poate fi realizat prin forţă”, a punctat Zelenski având grijă să îi mulţumească lui Donald Trump în finalul mesajului: „Vă mulţumim, domnule preşedinte!”.
Comentează