Donald Trump trimite un înalt responsabil american în Taiwan înainte de încheierea mandatului său

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 20-11-2020

Actualizat: 20-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres - Reuters

Preşedintele SUA Donald Trump intenţionează să trimită un nou înalt responsabil american în Taiwan înainte ca mandatul său să se încheie, a anunţat vineri prim-ministrul insulei, citat de France Presse, potrivit AGERPRES.

Responsabilul Agenţiei SUA pentru Protecţia Mediului, Andrew Wheeler, urmează să meargă acolo pentru a discuta despre cooperarea internaţională în probleme de mediu, a declarat premierul taiwanez Su Tseng-chang.

"Relaţiile dintre Taiwan şi Statele Unite continuă să se încălzească (...). Suntem bucuroşi să vedem acest lucru şi credem că aceasta va îmbunătăţi relaţiile bilaterale", a declarat el presei.

Ministerul taiwanez al afacerilor externe a declarat că detaliile şi programul vizitei sunt în curs de elaborare.

Dacă Wheeler se va duce în Taiwan, aceasta ar fi a treia vizită de la începutul anului a unui responsabil american de rang înalt.

Aceste deplasări provoacă furia Beijingului, care consideră că insula este parte a Chinei şi că orice călătorie la Taipei a unor lideri străini ar putea da legitimitate autorităţilor taiwaneze, aminteşte AFP.

Citește și: Criză gravă de medicamente anti-COVID-19 în Rusia: 'Nu mai au nimic cu care să-i trateze pe pacienţi'

Sub preşedinţia lui Donald Trump, Washingtonul şi Taipeiul s-au apropiat, preşedintele american aprobând în special vânzări de arme către Taiwan pentru o sumă estimată la aproximativ 18 miliarde de dolari.

În schimb, relaţiile chino-americane au continuat să se deterioreze.

Anunţul acestei vizite intervine în momentul când responsabili americani şi taiwanezi au programate discuţii vineri la Washington privind probleme economice şi tehnologice.

Citându-l pe purtătorul de cuvânt al lui Wheeler, New York Times a relatat că vizita va avea loc în decembrie.

De la alegerea preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen în 2016, care respinge cu tărie viziunea chineză a unei "singure Chine", Beijingul nu a încetat să crească presiunea diplomatică, economică şi militară asupra Taiwanului.

În august, Statele Unite l-au trimis la Taipei pe secretarul sănătăţii Alex Azar, cel mai înalt responsabil american care a vizitat insula după 1979. O lună mai târziu, a urmat vizita unui alt înalt responsabil american.

Recent, Beijingul a sporit incursiunile avioanelor sale militare în zona de apărare aeriană taiwaneză.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri