Donald Trump, un optimist incurabil: Incredibil cum vede liderul de la Casa Alba eventuala sa suspendare

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 25-09-2019

Actualizat: 25-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: abcnews.com

Preşedintele american Donald Trump consideră că o eventuală procedură de destituire (impeachment) a sa ar avea un impact pozitiv pentru el, din punct de vedere electoral, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Ei spun, toţi, că asta ar fi pozitiv pentru mine în alegerile” prezidenţiale din 2020, a declarat marţi, la New York, şeful statului american, care candidează în vederea unui al doilea mandat de patru ani.

Pe de altă parte, Trump a declarat, la ONU, că ar fi ”teribil” ca Regatul Unit să nu iasă din Uniunea Europeană (UE) în termenii premierului Boris Johnson, ale cărui planuri sunt contracarate de către Parlamentul şi Curtea Supremă britanice.

Viorica Dăncilă a dat lovitura în SUA: Acord cu Guvernul american pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

”Doar un om ca el poate să reuşească”, a declarat Donald Trump referindu-se la Boris Johnson.

”Eu cred că el o va face”. ”Ar fiteribil să se urmeze altă cale”, a adăugat preşedintele american, referindu-se la Brexitul pe care-l are în vedere premierul britanic.

Curtea Supremă britanică a găsit ”ilegală” decizia lui Boris Johnson de a suspenda Parlamentul odată cu apropierea Brexitului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri