Donald Trump va efectua vizite în Polonia şi Danemarca la sfârşitul lunii august

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 31-07-2019

Actualizat: 01-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: The Economist

Preşedintele american Donald Trump va efectua vizite în Polonia şi Danemarca la sfârşitul lunii viitoare după participarea la summitul G7 din Franţa, a anunţat miercuri Casa Albă, relatează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.

Vizita în cele două ţări va avea loc între 31 august şi 3 septembrie. Pe 1 septembrie, preşedintele american va lua parte la Varşovia la evenimentele comemorative organizate cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la declanşarea celui de Al Doilea Război Mondial.

Citește și: EXCLUSIV Reclamă halucinantă: ‘Monstrul din Caracal ne-a omorât prețurile’

În Danemarca, Trump se va întâlni cu Margrethe a II-a, regina statului nordic. Cu prilejul vizitei, liderul de la Casa Albă va avea o întrevedere şi cu lideri din domeniul afacerilor.

Preşedintele polonez Andrzej Duda a vizitat Casa Albă în luna iunie, unde ideea vizitării Varşoviei cu prilejul manifestărilor comemorative a fost prezentată public. Cele două ţări au convenit să intensifice cooperarea militară în timpul vizitei lui Duda.

Citește și: Anunț de ultimă oră de la BNR! S-a decis azi: Apare o nouă bancnotă în România!

Trump a declarat marţi presei că este nerăbdător să ajungă în Polonia. "Îmi plac oamenii", a spus el.

Rămâne o perioadă neocupată în calendarul lui Trump, între summitul G7, care se încheie pe 26 august, şi data la care începe vizita în cele două ţări, 31 august, notează dpa.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri