Preşedintele Statelor Unite ale Americii , Donald Trump, a anunţat marţi că va merge săptămâna viitoare în Puerto Rico, pentru a pune capăt criticilor referitoare la ritmul lent cu care este acordat ajutorul de către administraţia acestui teritoriu american devastat de uraganul Maria, relatează miercuri AFP, conform agerpres.ro.
Trump este acuzat în special că îi consideră pe cei 3,4 milioane de locuitori ai insulei drept cetăţeni din zona a doua, deşi portoricanii au cetăţenie americană, cu toate că nu au drept de vot. Potrivit detractorilor preşedintelui, ajutorul federal a fost mai rapid pentru Texas şi Florida, afectate de uraganele Harvey şi Irma la sfârşitul lunii august şi la începutul lunii septembrie.
La o săptămână după trecerea uraganului Maria, ajutoarele ajung lent pe insulă, care duce lipsă de apă potabilă, electricitate şi carburanţi. Operaţiunile de degajare a terenului sunt de asemenea lente. În faţa supermarketurilor şi a benzinăriilor se formează zilnic cozi lungi de aşteptare.
Potrivit autorităţilor, 11.437 de persoane sunt încă adăpostite în spaţii de refugiu. Începând de luni seara, 150 de camioane pline cu carburanţi au părăsit depozitele pentru a alimenta benzinăriile. Printre altele, 42% din populaţie nu are acces la apă potabilă şi doar 21 din cele 69 de spitale sunt deschise. ''USNS Comfort'', o navă-spital cu o capacitate de 1.000 de paturi, cu baza în Virginia (sud-est), urmează să sosească în curând în insulă.
Această catastrofă naturală se adaugă la o criză economică, în contextul în care Puerto Rico este în faliment, având o datorie de 70 miliarde de dolari.
''Merg în Puerto Rico marţea viitoare. Voi merge şi în Insulele Virgine americane'', a indicat Trump. Anterior, el a spus că 3 octombrie este prima dată la care poate merge în insulele din Caraibe, fără să împiedice operaţiunile de salvare.
Aceste două teritorii ''au fost devastate, într-adevăr devastate (...). Un efort comun este pe cale de a fi întreprins şi echipele de salvare descarcă în fiecare oră cantităţi enorme de apă şi alimente pentru Puerto Rico'', a adăugat el. Dar Trump a ţinut să sublinieze că trimiterea de ajutoare este mai complicată decât în Texas sau Florida. ''Există ceva ce se numeşte ocean, un lucru dificil'', mai spus el.
Uraganul Maria a distrus cea mai mare parte din Puerto Rico, după ce peste insulă a trecut uraganul Irma. Maria a provocat inundaţii şi ploi torenţiale, iar reţeaua de comunicaţii este distrusă aproape în întregime.
Guvernatorul acestui teritoriu, Ricardo Rossello, şi-a exprimat luni temerea în legătură cu ''o criză umanitară'', dacă SUA nu iau ''măsuri imediate'' pentru a veni în ajutor. ''Oamenii nu trebuie să uite că suntem cetăţeni americani. Şi suntem mândri de aceasta'', a afirmat guvernatorul .
Marţi dimineaţa, cântăreţul Marc Anthony, născut în Puerto Rico, a subliniat acest lucru. ''Faceţi ceva pentru populaţia noastră aflată în nevoie în Puerto Rico. Suntem şi noi cetăţeni americani'', a declarat artistul pe Twitter.
Donald Trump va face o vizită în Puerto Rico, devastat de uraganul Maria
Explorează subiectul
Articole Similare

65
Expert britanic în securitate și apărare: "Nimeni nu e în siguranță, suntem cu toții în pericol" după lovitura lui Trump în Venezuela
65

614
Locul de pe Pământ unde morții nu putrezesc - descoperire uluitoare: 'Nu scoatem schelete, scoatem oameni'
614

1.640
O întrebare încolțește la nivel mondial, după deciziile lui Donald Trump: SUA ar putea intra în coliziune cu 'țara mamă'
1.640

1.751
Venezuela a transportat în secret o cantitate impresionantă de aur în Elveția. Care era planul lui Maduro
1.751

2.157
Trump nu mai iartă pe nimeni: a dat undă verde super-sancțiunilor pentru petrolul lui Putin
2.157

1.368
O mireasă și-a pierdut viața într-un mod dramatic în timpul unei ședințe foto
1.368

2.004
Ruptură în tabăra republicană: senatorul republican Thom Tillis, atac direct la adresa consilierului-cheie al lui Trump pe tema Groenlandei
2.004

1.169
Trump mai pregătește o schimbare radicală: buget uriaș pentru apărare în 2027 și interdicții dure pentru companiile militare
1.169

381
Abuz emoțional cu inteligență artificială: părinții care creează clipuri false pentru a-și controla copiii
381

1.223
Ce se înâmplă cu Golful Suez? O descoperire recentă demonstrează că acesta nu este ceea ce s-a crezut
1.223

64
S-a stabilit data la care va avea loc discursul anual despre starea Uniunii ţinut de Donald Trump
64

1.034
Donald Trump, decizie categorică: ce va putea cumpăra Venezuela cu veniturile obţinute din petrol
1.034

1.031
Atac devastator al Rusiei în timpul valului de frig: Ucraina, lăsată fără energie în mai multe regiuni
1.031

















Comentează