DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Donald Trump vs Joe Biden, ultimul duel televizat: Gestionarea pandemiei de COVID-19 şi corupţia, printre cele mai disputate teme

Investment News
Trump Biden

Donald Trump şi Joe Biden s-au confruntat pe subiectul gestionării pandemiei de coronavirus şi s-au acuzat reciproc de corupţie, în ultimul lor duel televizat, cu 12 zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, relatează AFP, conform agerpres.ro.

"Cineva care este responsabil de atâţia morţi nu trebuie să poată rămâne preşedintele Statelor Unite ale Americii", a spus candidatul democrat Joe Biden, care conduce în sondaje, anticipând o "iarnă sumbră" pentru ţara cel mai puternic afectată de pandemie, cu peste 222.000 de decese cauzate de coronavirus.

Democratul i-a reproşat preşedintelui american că "nu are încă un plan" pentru a ţine sub control pandemia. "Nu există nici măcar un om de ştiinţă serios în lume care să considere că aceasta va dispărea în curând", a spus el, în timp de liderul de la Casa Albă a afirmat mereu contrariul.

"Luptăm împotriva ei extrem de ferm", a răspuns miliardarul, ajuns fără mască pe scena din Nashville, în Tennessee, la trei săptămâni după ce a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus.

Alexandru Rafila, anunț sumbru: 'În maxim 10 zile ajungem ca în Lombardia, la aproximativ 7.000 de cazuri pe zi!'


El a vorbit despre propria spitalizare şi vindecare, dând asigurări din nou că s-a "imunizat".

"Avem un vaccin care va fi gata, este pregătit, va fi anunţat în următoarele săptămâni", a mai declarat el, arătându-se însă mai evaziv în legătură cu calendarul exact.

Pe un ton mult mai calm decât la prima lor dezbatere, care s-a transformat într-un schimb dur de replici, Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden că vrea "să închidă din nou ţara" şi a criticat gestionarea pandemiei de către unii guvernatori democraţi, în special la New York, epicentrul bolii în SUA.

"Priviţi la New York, oraşul moare, toată lumea părăseşte New Yorkul", a afirmat el.

Mediul de afaceri, zguduit puternic de pandemie! Omul de afaceri Dragoş Anastasiu avertizează: 'Abia acum începe greul'


Schimburile de replici, deşi intense, au putut fi auzite mult mai bine decât data trecută, când democratul de 77 de ani a spus despre cel de-al 45-lea preşedinte al SUA, în vârstă de 74 de ani, că este "mincinos", "rasist" şi apoi "clovn". "Nu e nimic inteligent la tine", i-a răspuns omul de afaceri.

Pentru a evita ca cei doi candidaţi să vorbească unul peste altul, organizatorii au decis de data asta să taie microfonul unui candidat în primele două minute ale intervenţiei celuilalt pentru fiecare dintre întrebări, care au fost despre pandemie, chestiunile rasiale, schimbarea climatică sau politica externă.

Aşa cum a anunţat, Donald Trump i-a cerut lui Joe Biden "să ofere explicaţii" în legătură cu acuzaţiile de corupţie pe subiectul activităţilor fiului său Hunter în China şi în Ucraina, când candidatul democrat era vicepreşedinte sub Barack Obama (2009-2017).

"Joe, cred că le datorezi americanilor o explicaţie", a insistat preşedintele-candidat, care şi-a intensificat în ultimele zile atacurile personale asupra integrităţii adversarului său, afirmând, fără să aducă elemente concrete în sprijinul său, că familia Biden este o "întreprindere criminală".

"Erai vicepreşedinte când s-a întâmplat asta şi nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată", a adăugat magnatul imobiliar, care a invitat în public un fost asociat al lui Hunter Biden, Tony Bobulinski, care îl acuză pe fiul candidatului democrat că s-a folosit de numele de familie pentru a câştiga "milioane" în străinătate, cu asentimentul tatălui său.

Menţionând acest invitat, Donald Trump a spus că relatarea sa este "copleşitoare".

"Niciodată în viaţa mea nu am luat vreun cent dintr-o sursă străină", a protestat candidatul democrat, care până acum a evitat întrebările pe acest subiect, arătându-se extrem de protector faţă de familia sa. "Nu este adevărat", a spus el de mai multe ori.

El a contraatacat reproşându-i preşedintelui că nu a acceptat niciodată să îşi publice declaraţiile de interese. "Ce ascundeţi?", a întrebat el.

Spre deosebire de precedentele alegeri prezidenţiale, în acest an nu au fost organizate decât două dezbateri, Trump refuzând un duel virtual la 15 octombrie, un format propus pentru a evita riscurile de infectare după diagnosticarea sa pozitivă cu coronavirus.

Echipele celor doi candidaţi au anunţat cu câteva ore înainte de dezbatere că aceştia au fost testaţi negativ la COVID-19, Donald Trump fiind supus unui test la bordul avionului prezidenţial Air Force One.

Pereţii de plexiglas care fuseseră instalaţi pe scenă pentru a-i separa pe cei doi au fost în cele din urmă scoşi.

Kyle Kondik, analist politic de la Universitatea Virginia, a spus că dezbaterea a fost pentru Trump "una dintre ultimele ocazii de a schimba cursul campaniei".

Pentru Joe Biden, obiectivul era în primul rând de a evita să facă paşi greşi, "pentru a nu oferi muniţie echipei lui Trump", a precizat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.