Donald Tusk îl apără pe colaboratorul şi prietenul său Tomasz Arabski în scandalul catastrofei de la Smolensk

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 23-04-2018

Actualizat: 23-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Fostul premier polonez Donald Tusk, în prezent preşedinte al Consiliului European, a revenit luni asupra catastrofei aeriene de la Smolensk pentru a-i lua apărarea colaboratorului şi prietenului său Tomasz Arabski, împotriva căruia există o plângere în justiţie depusă la Varşovia de rudele victimelor, relatează AFP.

În catastrofa aeriană din 10 aprilie 2010 şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, între care şi preşedintele de la acea vreme al Poloniei, Lech Kaczynski, care mergeau în Rusia pentru a comemora moartea miilor de polonezi ucişi de poliţia politică a lui Stalin la Katyn în 1940. Adversarii conservatori ai lui Tusk au încercat de atunci să-l acuze atât neglijenţă în pregătirea vizitei prezidenţiale, cât şi de neajunsuri în ancheta privind dezastrul.

Audiat ca martor, Donald Tusk a denunţat din nou 'acuzaţiile, extrem de incorecte' formulate la adresa sa şi cea a preşedintelui rus - la vremea respectivă premier - Vladimir Putin. Aceste acuzaţii au fost formulate în zilele care au urmat dezastrului - fără nici o dovadă - de unii membri ai partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), acum la putere sub conducerea lui Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui defunct.

Tomasz Arabski, prieten şi fost şef de cabinet al lui Tusk, şi patru alţi funcţionari, dintre care doi diplomaţi polonezi în post la Moscova, sunt acuzaţi de neglijenţă în exercitarea funcţiilor în vederea pregătirii zborului. Cei cinci riscă până la trei ani de închisoare. Tusk a explicat că 'a apreciat foarte mult, atât la acea vreme cât şi în prezent, activitatea ministrului Arabski'. El a reiterat că membrii cabinetului său nu a fost responsabili pentru organizarea fizică a zborului avionului prezidenţial, asigurat de un regiment al forţelor aeriene.

Donald Tusk a respins cu fermitate ideea apărută în mass-media apropiată adversarilor săi politici, potrivit căreia preşedintele Kaczynski sau el ar fi avut în vedere o vizită împreună la Katyn.

'Este, evident, o idee de propagandă, formulată cu rea credinţă', a mai spus el, conform Agerpres.

'În planurile mele şi, după cum îmi amintesc, în planurile preşedintelui Kaczynski, nu a existat o vizită comună', a mai spus Tusk.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri