Donald Tusk: UE şi China îşi vor spori cooperarea în domeniul climatului

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 02-06-2017

Actualizat: 02-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Uniunea Europeană şi China au anunţat vineri la Bruxelles că urmează să-şi intensifice cooperarea în domeniul luptei împotriva schimbărilor climatice, anunţ ce survine la o zi după decizia preşedintelui american Donald Trump de retragere a SUA din Acordul de la Paris, relatează AFP. ''Ne sporim acum cooperarea cu China privind modificările climatice'', a anunţat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la încheierea unui summit anual între Bruxelles şi Beijing.

''Astăzi, China şi Europa şi-au arătat solidaritatea cu generaţiile viitoare şi responsabilităţile lor faţă de întreaga planetă'', a insistat Tusk. În opinia preşedintelui Consiliului European, decizia SUA de retragere din Acordul de la Paris ''este o mare eroare, mai mare decât cea de a nu adera la Protocolul de la Kyoto'', conform Agerpres.

Adoptat în 1997, Protocolul de la Kyoto a stabilit obiective constrângătoare pentru ţări, contrar Acordului de la Paris. Tratatul a fost semnat de către vicepreşedintele democrat Al Gore, dar n-a obţinut sprijinul Senatului american.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri