În plin răzbioi cu Ucraiana, Rusia se oferă să medieze conflictul din Orientul Mijlociu

Autor: George Traicu

Publicat: 05-03-2026 08:36

Article thumbnail

Sursă foto: x

Rusia este pregătită, dacă este necesar, să-şi ofere serviciile de mediere în negocierile de pace între Iran şi SUA, a declarat joi cotidianului rus Izvestia reprezentantul permanent al Moscovei pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Mihail Ulianov, potrivit Xinhua.

"Desigur, dacă este necesar, Rusia este pregătită să-şi ofere serviciile de mediere", a declarat diplomatul rus.

Deşi o reluare a dialogului între SUA şi Iran pare improbabilă pentru moment, obiectivele principale declarate de ambele părţi - Washingtonului dorind să prevină un Iran înarmat nuclear, iar Teheranul să vadă ridicate sancţiunile împotriva Republicii islamice - sunt imposibil de atins prin forţă militară, a afirmat Mihail Ulianov.

Iranul, potrivit diplomatului rus, ar saluta o mediere din partea Rusiei. Cu toate acestea, SUA au dat clar de înţeles că nu au nevoie de intermediari, întrucât sunt convinse că se pot descurca şi singure, a spus el.

"De fapt, americanii gestionează foarte prost situaţia", susţine diplomatul rus, citat de Xinhua.

Într-o serie de convorbiri telefonice la începutul acestei săptămâni cu liderii Emiratelor Arabe Unite, Bahrainului şi Qatarului, preşedintele rus Vladimir Putin a criticat atacurile americano-israeliene asupra Iranului, pe care Kremlinul le-a descris drept "agresiune neprovocată", au transmis agenţiile de presă oficiale ruse.

Anterior, Kremlinul a declarat că Moscova a rămas în contact permanent cu conducerea iraniană.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri