Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Tusk va face noi declaraţii în privinţa Brexitului vineri dimineaţă

Inquam Photos / Octav Ganea
Donald Tusk cotroceni

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, va face o declaraţie de presă despre Brexit vineri la orele 07.50 (06.50 GMT), la Bruxelles, a anunţat joi instituţia europeană pe contul său de Twitter, fără alte precizări, relatează AFP. "Preşedintele Tusk va face o declaraţie în legătură cu Brexit-ul mâine (vineri), la orele 07.50, în clădirea Europa" a Consiliului, unde se desfăşoară summiturile europene, se arată în mesaj.

Ulterior, preşedintele Consiliului va părăsi Bruxellesul la orele 08.15 (07.15 GMT) pentru o vizită în Ungaria, a precizat o sursă europeană. "Cu mai puţin de o săptămână înainte de Consiliul (summitul) UE, Donald Tusk va prezenta situaţia la zi privind Brexit-ul în acest context, indiferent cum va fi el dimineaţă", a explicat sursa.

La Londra, Downing Street a refuzat deocamdată orice comentariu. Bruxellesul şi Londra speră să încheie în următoarele zile un acord asupra principalelor modalităţi ale divorţului, pentru a trece la a doua fază de negocieri consacrate viitoare relaţii bilaterale. "Discutăm în continuare cu Londra (...) Până acum, nu avem 'fum alb'", a afirmat la orele prânzului un purtător de cuvânt al Comisiei. "Suntem gata să o primim pe Theresa May în orice moment, atunci când ei (britanicii) vor fi gata. Aceasta ar urma să aibă loc săptămâna aceasta (...), săptămână ce include şi duminica", a precizat el.

UE şi Marea Britanie au eşuat luni, după un dineu între preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Theresa May, în a încheia un acord asupra modalităţilor de separare, împiedicându-se de dosarul privind viitorul frontierei irlandeze după Brexit. Această problemă este una dintre cele trei priorităţi ale primei faze a negocierilor asupra Brexit-ului, alături de reglementarea financiară şi de drepturile cetăţenilor europeni stabiliţi în Marea Britanie, conform Agerpres.

Europenii cer "progrese suficiente" pe cele trei fronturi, pentru a accepta să demareze o a doua fază a negocierilor, care să includă negocierile comerciale cerute cu insistenţă de Londra.

Theresa May a afirmat miercuri că Londra şi Bruxellesul sunt "pe cale" să treacă la o a doua fază a negocierilor. Obiectivul europenilor este de a încheia rapid acest acord pentru a fi adoptat în cursul summitului UE prevăzut la 15 decembrie la Bruxelles.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.