Poliţiştii din municipiul Orăştie au deschis un dosar de cercetare penală după ce doi bărbaţi din comuna Turdaş au filmat o luptă între doi câini şi apoi au postat imaginile pe reţelele de socializare, a informat marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, informează Agerpres.
Fapta s-a petrecut la sfârşitul lunii aprilie, în urma verificărilor poliţiştii stabilind că unul dintre suspecţi, un tânăr de 25 de ani, ar fi fost preocupat iniţial de filmarea agresiunii dintre cei doi câini şi nu de despărţirea acestora. El a intervenit pentru a despărţi animalele doar atunci când ar fi fost convins că patrupedul deţinut de fratele său, un bărbat de 41 de ani, este net superior celuilalt câine.
"În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 14 din OUG 55/2002, respectiv fapta persoanei de a organiza lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum şi de a participa cu câini la astfel de lupte", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Poliţiştii au mai stabilit că bărbatul de 41 de ani nu deţinea documentele sanitar-veterinare prevăzute de lege pentru rasa din care face parte câinele pe care îl are în gospodărie.
În urma primelor verificări, poliţiştii au stabilit că bărbatul ar fi cumpărat câinele în luna aprilie de la nişte intermediari pe care nu îi cunoştea. Animalul ar fi fost găsit pe stradă, după ce a fugit de la proprietarul de drept. Bărbatul din Turdaş ţinea câinele într-o anexă gospodărească, de unde a ieşit în seara zilei de 30 aprilie.
Din verificări a reieşit că animalul este înregistrat în Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân, este identificat cu microcip şi aparţine rasei American Staffordshire Terrier - Amstaff. Acesta a fost predat la Adăpostul Public Orăştie, în timp ce câinele agresat a fost ridicat de reprezentanţii unei asociaţii de protecţie a animalelor în vederea acordării îngrijirilor necesare şi găsirii unui proprietar, a mai arătat reprezentantul IPJ Hunedoara.
Dosar penal deschis după o luptă de câini postată pe Internet
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1.146
Studiul șocant care poate schimba calendarul anotimpurilor: Au cercetat aproape 60 de ani și concluzia este că se schimbă ceea ce știam
1.146

1.670
Se schimbă regulile războiului: prima navă din Europa pentru drone militare a fost lansată la apă chiar din România
1.670

2.450
Poliția îl caută pe individul care a împins olimpicul din Iași la sinucidere: mai mulți elevi susțin că au primit aceleași provocări
2.450

5.532
Traficul aerian dintre România și Germania este aproape paralizat: Sute de români sunt blocați și nu pot ajunge acasă de Paște
5.532

2.558
Scandal pe numirile din Justiție: acuzații de „blat” și reacții dure. Ministrul Radu Marinescu rupe tăcerea
2.558

2.338
VIDEO Zonele din România unde ninge abundent, chiar înainte de Paște/ CNAIR, anunț important despre Valea Prahovei în Vinerea Mare
2.338

98
VIDEO În Joia Mare, când a împlinit 20 de ani de la întronizarea ca Episcop al Giurgiului, PS Ambrozie a spălat picioarele călugărilor de la Mănăstirea Comana
98

2.606
Destin rescris în 30 de zile: aceste 4 zodii care vor trăi un adevărat miracol până la finalul lunii aprilie
2.606

2.849
FOTO Răsturnare de situație! Polițista de frontieră surprinsă în propagandă electorală pentru AUR revine în sistem: 'Nu știe ce altceva să facă'
2.849

850
Horoscopul zilei de 11 aprilie 2026. Gemenii sunt dornici de socializare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
850

852
VIDEO Scene șocante într-un local din Botoșani: un bărbat a intrat cu toporul și a amenințat o persoană
852

1.763
Serviciile secrete trec pe electric - Ministrul Transporturilor a semnat trei contracte de finanţare
1.763

31
Zăpada mieilor - drumarii fac apel ca în minivacanță să se circule cu prudență
31
















Comentează