Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosar penal, după ce vila fostului demnitar Petru Groza a fost prădată de hoți

ziuaconstanta.ro
dosar

Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva efectuează o anchetă într-un dosar care are ca obiect dispariţia a 3.200 de înscrisuri, de diferite forme, ce au aparţinut fostului prim-ministru Petru Groza, documentele fiind recuperate de către poliţişti în cursul anului trecut. 

"Avem un dosar penal înregistrat pentru furt. Dosarul se află la procuror pentru soluţionare', a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, Cristina Crăciun. 

Dispariţia documentelor a fost semnalată poliţiştilor în anul 2015 de către membri ai familiei Groza, la acel moment înscrisurile aflându-se în casa din Deva a fostului prim-ministru. Poliţiştii au reuşit să recupereze acele înscrisuri în anul 2016, iar dosarul penal constituit în acest caz a fost trimis Parchetului.

Manager de presă, intervenție FERMĂ în campania de boicotare a televiziunilor de știri


"Este vorba de documente dintr-o colecţie privată. Dosarul a fost înaintat în anul 2016 către Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva", a menţionat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu. 

Casa din Deva în care a trăit fostul prim-ministru Petru Groza se află aşezată într-o zonă ultracentrală a oraşului, în apropierea Parcului Cetate. Casa a mai fost prădată de hoţi în urmă cu câţiva ani, din imobil fiind sustrase două tablouri semnate de Nicolae Grigorescu şi unul de Nicolae Dărăscu. Urmaşii familiei Groza şi-au dat seama de furt abia la cinci ani după producerea acestuia, după ce au constatat că tablourile originale au fost înlocuite cu falsuri. 

Tablourile furate au fost evaluate de experţi la 395.000 de euro, în anul 2011. 

Operele de artă au fost recuperate de poliţiştii din judeţul Hunedoara în anul 2011, la finalul unei ample acţiuni desfăşurate în Bucureşti şi Timişoara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.