Dosar penal după incidentul șocant din Valea Doftanei. În total, șapte persoane au fost rănite

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 24-07-2022

Actualizat: 24-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Șapte persoane au fost rănite, duminică, după ce au căzut de pe terasa unei unități de cazare din Secăria, pe Valea Doftanei. Terasa s-a rupt când mai multe persoane se fotografiau pe terasă. Polițiștii prahoveni au deschis dosar penal.

Incidentul s-a produs în jurul orei 16:00, iar polițiștii au fost sesizați că podeaua unei terase exterioare a unei unități de cazare din comuna Secăria s-a rupt, în timp ce se aflau mai multe persoane pe ea.

Șapte persoane cu vârste cuprinse între 36 si 68 de ani care au fost rănite.

Șase dintre persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, pentru că au suferit fracturi.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri