Dosar penal în cazul accidentului produs într-una din galeriile Exploatării Miniere Lupeni

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 05-10-2017

Actualizat: 05-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au deschis joi dosar penal având ca obiect accidentul produs într-una din galeriile Exploatării Miniere Lupeni, fiind surprinşi în subteran trei mineri. "La Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani s-a constituit astăzi, 05.10.2017, un dosar având ca obiect accidentul produs într-una din galeriile Exploatării Miniere Lupeni, fiind surprinşi în subteran trei mineri. La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti, reprezentanţi ai ITM şi salvatori, precum şi un procuror de la unitatea de parchet unde s-a înregistrat dosarul, echipa de anchetatori fiind sub coordonarea unui procuror de la PCA Alba", se arată într-un comunicat transmis joi Agerpres de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din primele informaţii, surparea s-ar fi produs pe o galerie, într-un abataj cu banc subminat. "Surparea a avut loc în Panoul 7C, sectorul 2. Au fost prinşi trei mineri care lucrau la mutarea unui abataj. Echipele de salvatori mineri desfăşoară activităţile necesare pentru salvarea victimelor", a declarat preşedintele Sindicatului "Muntele", Darius Câmpean.

Între timp, informaţiile despre incidentul din subteranul Minei Lupeni arată că în abatajul care s-a surpat lucrau 11 mineri, şi nu 14 cum s-a anunţat iniţial. Dintre cei 11 mineri, opt au reuşit să fugă din zona surpării, iar trei au rămas blocaţi acolo. Unul dintre minerii care au reuşit să scape de surpare a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru că a acuzat un traumatism toracic. Echipele de salvatori au coborât în subteranul Minei Lupeni, la gura minei fiind deplasate de către ISU Hunedoara o autospecială de terapie intensivă şi una pentru transport victime multiple. Potrivit liderului sindical Darius Câmpean, acţiunile de salvare pot dura câteva ore, în funcţie de ceea ce vor găsi echipele de salvatori în subteran.

Mina Lupeni face parte din Complexul Energetic Hunedoara şi a fost inclusă anul trecut pe lista exploatărilor miniere ce vor fi închise, fiind considerată neviabilă, alături de mina Lonea. În luna mai a acestui an, secretarul de stat din Ministerul Energiei Doru Vişan a declarat, pentru AGERPRES, că extracţia de cărbune în minele Lupeni şi Lonea va continua până în 2018, urmând ca lucrările efective de închidere să se finalizeze până în 2027, acestea fiind termenele maxime impuse de Comisia Europeană pentru astfel de activităţi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri