Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosar penal pentru un primar: Şi-ar fi servit colegii cu prăjituri şi suc în primărie, de ziua lui

primar

Poliţiştii vrânceni au deschis dosar penal zădărnicirea combaterii bolilor pe numele primarului de la Păuleşti, Dănuţ Soare, după ce acesta şi-ar fi servit colegii cu prăjituri şi suc în primărie, de ziua lui, şi a fost reclamat la poliţie.

"La data de 18 februarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Tulnici au fost sesizaţi de o femeie de 28 ani, din comuna Păuleşti, cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, un bărbat de 38 de ani ar fi organizat un eveniment în sediul unei instituţii publice la care ar fi participat mai multe persoane, fără a fi respectate măsurile de protecţie pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.

Contactat telefonic, primarul Dănuţ Soare a declarat, pentru AGERPRES, că nu a făcut petrecere în primărie, ci doar şi-a servit colegii cu o prăjitură şi un pahar de suc de ziua lui.

"Peste două zile va fi ziua mea şi ieri (joi - n.red.) mi-am chemat colegii într-o sală de şedinţe şi i-am servit cu o prăjitură şi un pahar de suc. Nu a fost o petrecere cu lăutari, nu am avut muzică. Nu a fost nimeni din afara primăriei, ci doar angajaţii, care oricum suntem aici în fiecare zi împreună. Am dat deja declaraţii la poliţie, ancheta îşi va urma cursul", a declarat Dănuţ Soare.

Potrivit IPJ Vrancea, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.