Doi bărbaţi din comuna braşoveană Sânpetru s-au ales cu dosare penale, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "rănirea, cu intenţie, a animalelor", respectiv "efectuarea de intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, precum cuparea urechilor", după o acţiune a poliţiştilor din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Braşov, desfăşurată în localitate.
Conform unui comunicat remis de IPJ Braşov, "în baza unor informaţii obţinute pe linie operativă", marţi, împreună cu poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Sânpetru, poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor, au desfăşurat o acţiune pe raza localităţii, "în urma căreia au fost constatate fapte ce au impus dispunerea mai multor măsuri legale".
"Într-una dintre situaţiile verificate, poliţiştii au identificat un tânăr, în vârstă de 19 ani, bănuit că, la sfârşitul lunii iulie, ar fi lovit în mod repetat exemplarul cabalin pe care îl deţine. De asemenea, într-o altă situaţie, poliţiştii au identificat un exemplar canin, din rasa American Bully, care prezenta pavilioanele auriculare secţionate bilateral, existând suspiciuni privind efectuarea unor intervenţii chirurgicale interzise de lege, destinate modificării aspectului animalului. În ambele situaţii, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor au întocmit dosare penale şi efectuează cercetări", se arată în comunicatul citat de Agerpres.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale, se precizează în comunicat.
"Totodată, pe lângă măsurile dispuse în cauzele penale, poliţiştii au aplicat şi 11 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea legislaţiei privitoare la protecţia animalelor. Reamintim că orice act de violenţă sau cruzime manifestat asupra animalelor reprezintă o faptă gravă, iar sesizarea în timp util a unor astfel de situaţii face ca intervenţia poliţiştilor să ducă la protejarea animalelor şi la tragerea la răspundere a celor care încalcă legea", a mai precizat sursa citată.






























Comentează