Procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de urmărirea penală a lui Gabriel Oprea într-un al doilea dosar, în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
Senatorul se pare că este implicat în dosarul în care fostul șef al ”Doi și-un sfert” este urmărit penal.
Potrivit solicitării DNA la data de 13 iulie 2015, Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne și ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, secretar de stat în cadrul Departamentului de Informații și Protecție Internă și Pavel Gabriel-Nicolae, șef al serviciului juridic, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale acestei structuri de poliție și a aprobat achiziția unui autoturism Audi A8 în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor.
Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziționarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne, strict la situații legate de folosirea lor în activități de urmărire penală a infracțiunilor de corupție.
Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei.
În perioada 21 august – octombrie 2015, ministrul de Interne a beneficiat de folosința exclusivă a autoturismului Audi A8.
Comentează