Dosarul ICA - începutul unei epopei de procese derivate

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 20-08-2014

Actualizat: 20-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cei 12 trimişi după gratii, au la dispoziţie, mai multe căi de atac prin care pot deschide zeci de procese penale sau civile.

„Un astfel de lucru nu se poate sfârşi, doar atunci când se va face dreptate. O să se facă dreptate, vă asigur” - erau ultimele declaraţii în libertate ale lui
Dan Voiculescu. Acel discurs a fost unul de îmbărbătare, a sa, şi un avertisment că nu va lăsa lucrurile aşa. S-a ţinut de cuvânt, pentru că la două săptămâni de la decizia finală a instanţei, Dan Voiculescu şi familia sa au solicitat deschiderea mai multor procese. Omul de afaceri spunea că va da completul în judecată şi va contesta toate măsurile confiscării. La fel au procedat şi fiicele sale, Camelia şi Corina Voiculescu, dar şi firma pe care a condus-o ani de zile, Grivco.

Citește și: Voiculescu începe războiul: îi dă în judecată pe judecătorii din Dosarul ICA

Fostul ministru şi director al Grivco, Sorin Pantiş, are de gând şi el să deschidă câteva procese, nemulţumit de pedeapsa primită.

Gheorghe Mencinicopschi, director al Institutului de cercetări alimentare înaintea privatizării, suţine că decizia judecătorilor este abuzivă şi nedreaptă şi şi-a exprimat aceeaşi dorinţă de a deschide alte dosare.

Un proces se va deschide şi după cererea de revizuire formulată de Corneliu Popa, fostul şef al ADS, condamnat şi el în dosarul ICA.

Cei 12 condamnaţi în dosarul ICA îşi susţin, în continuare, nevinovăţia, ceea ce ar putea însemna alte zeci de procese, potrivit Digi24. Fiecare condamnat are dreptul la câte trei căi extraordinare de atac faţă de decizia finală, poate contesta de două ori confiscările, dar poate da în judecată şi completul de judecată. Dacă se face suma, sunt 72 de noi dosare, 72 de procese către tribunal sau curtea de apel din Capitală. Şi asta nu e tot! Teoretic, teancul de dosare poate fi şi mai gros, dacă toate rudele de gradul întâi ale condamnaţilor deschid dosare similare, referitorare la sechestrul pe bunuri.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri