Dosarul Mineriadei, în pragul unui nou blocaj? Fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, solicită restituirea cauzei la Parchet: 'Procurorii au întârziat trei ani să-mi comunice calitatea de suspect'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 24-10-2025 19:59

Actualizat: 24-10-2025 21:24

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție restituirea la Parchet a Dosarului Mineriadei, pe motiv că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, întrucât procurorii ar fi întârziat aproape trei ani să-i aducă la cunoștință calitatea de suspect. Dosarul, care vizează evenimentele violente din 13-15 iunie 1990, a revenit recent pe rolul instanței supreme, următorul termen în procedura de cameră preliminară fiind programat pentru 12 decembrie 2025.

Potrivit cererii depuse de avocații lui Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI reclamă că între 2021 și 2024, procurorii militari au desfășurat cercetările pentru infracțiuni contra umanității fără ca el să poată participa activ la anchetă, arată „Libertatea”.

Măgureanu: „Am fost anchetat în lipsă. Nu am avut posibilitatea să mă apăr”

Apărarea invocă nulitatea ordonanței de efectuare în continuare a urmăririi penale din 19 aprilie 2024, susținând că i-au fost încălcate garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

„Astfel, vă rog să aveți în vedere faptul că, la momentul la care Parchetul a dispus începerea urmăririi penale în cauză, respectiv iunie 2021, raportat la rezonanța socială pe care a manifestat-o prezentul dosar de peste 30 de ani, este evident că procurorul de caz cunoștea identitatea inculpatului Măgureanu Virgil, precum și asocierea acestuia cu faptele reținute în sarcina lui. Pe cale de consecință, sub imperiul evidenței, este fără dubiu că sunt îndeplinite condițiile instituite de art. 305 alin. 3 C.p.p., îndeplinire ce atrage după sine aplicarea obligatorie, nu cu titlu facultativ a normei ce prevede că urmărirea penală trebuia să se efectueze în continuare față de numitul Măgureanu Virgil, care ar fi trebuit să dobândească de îndată calitatea de suspect.”

Apărarea invocă și jurisprudența Curții de Apel București și a Curții Constituționale, care stabilesc că procurorul are obligația, nu doar posibilitatea, de a dispune continuarea urmăririi penale „față de suspect”.

„Curtea Constituțională arată că, de aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, se pot pune în discuție aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil. (…) Procurorul de caz i-a adus la cunoștință numitului Măgureanu Virgil calitatea de suspect la data de 25.04.2024, la un interval de aproape 3 ani, interval de timp în care au fost administrate probe fără ca apărătorii acestuia să aibă posibilitatea garantată de lege de a asista”, se arată în cererea depusă la instanță.

Următorul termen – 12 decembrie

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în discuție, pe 17 octombrie 2025, primul termen în procedura de cameră preliminară în Dosarul Mineriadei. Judecătorii urmează să se pronunțe, printre altele, și asupra constatării decesului fostului președinte Ion Iliescu, caz în care procesul penal se va închide.

În dosar au rămas inculpați pentru infracțiuni contra umanității:

  • Petre Roman (fost premier)

  • Gelu Voican Voiculescu (fost vicepremier)

  • Virgil Măgureanu (fost șef al SRI)

  • Adrian Sârbu (fost consilier guvernamental)

  • Miron Cozma (lider sindical)

  • Vasile Dobrinoiu (fost comandant al Școlii de ofițeri Băneasa)

  • Petre Peter (fost comandant al unității militare Măgurele)

Secția Parchetelor Militare a finalizat, la 27 martie 2025, al treilea rechizitoriu în dosarul cunoscut sub numele de Mineriada 13–15 iunie 1990 (Rechizitoriul 47/77/P/2014).

„Dosarul Mineriadei 2” fusese restituit Parchetului în decembrie 2020 pentru refacerea urmăririi penale de la zero, după ce Înalta Curte anulase toate probele administrate pe motive procedurale.

Primul dosar, instrumentat între 1998 și 2007, a fost închis după ce Laura Codruța Kövesi, atunci procuror general, a infirmat decizia de punere sub acuzare a lui Ion Iliescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri