Doua avioane americane au adus armament in Ucraina

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 09-09-2014

Actualizat: 09-09-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Din cele două avioane-cargo au fost descărcate o cantitate mare de muniție pentru armamentul adus. Harkov este un important centru industrial din nord-estul Ucrainei, controlat de autoritățile de la Kiev.

După aceea, lansatoarele de rachete multiple au pornit pe o cale ocolitoare în direcția Starobelsk, scrie agenția rusă de presă, care specifică faptul că nu a putut confirma această informație din alte surse.


Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a declarat într-un interviu acordat sâmbătă postului BBC că state membre NATO s-au arătat dispuse să furnizeze țării sale arme de înaltă precizie pentru ca armata ucraineană să poată lupta împotriva separatiștilor proruși, dar a refuzat să precizeze care sunt respectivele state. Ulterior, consilierul președintelui Poroșenko, Iuri Luțenko, a scris pe pagina sa de Facebook că SUA, Franța, Italia, Polonia și Norvegia vor livra Ucrainei arme și vor trimite consilieri militari care vor ajuta armata ucraineană.

La solicitarea agenției Reuters de a confirma informația, oficiali din ministerele apărării din Italia, Polonia și Norvegia au negat că guvernele lor ar intenționa să furnizeze arme Ucrainei, iar un responsabil american neprecizat a dezmințit la rândul său un astfel de acord.

Agerpres
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri