Două compoziţii pentru orgă au fost identificate în Germania ca fiind compuse de Johann Sebastian Bach la trei decenii de la descoperirea lor şi reinterpretate pentru prima dată după mai bine de trei secole luni la Leipzig, informează AFP, potrivit Agerpres.
''Chaconne în Re minor'' numerotată BWV 1178 şi ''chaconne în Sol minor'' BWV 1179 au fost în cele din urmă atribuite celebrului compozitor după mai bine de 30 de ani de cercetare, a explicat Peter Wollny, directorul Arhivelor Bach de la Leipzig, cu prilejul unei conferinţe de presă.
Acest muzicolog a descoperit chiar el manuscrisele de epocă în Biblioteca regală a Belgiei din Bruxelles, în 1992.
Cele două chaconne, gen muzical la modă în acea perioadă, prezentau ''caracteristici stilistice pe care le regăsim în acea vreme în operele lui Bach şi la niciun alt compozitor'', a adăugat el.
Dar partiturile nu erau nici datate şi nici semnate.
Timp de trei decenii, Wollny '' a căutat piesa lipsă pentru a putea atribui aceste compoziţii'' şi a cunoaşte ''identitatea copistului'', a explicat el.
Elaborarea unui portal de căutare dedicat compozitorului şi realizat de Academia Saxonă de Ştiinţe a permis ''afirmarea cu certitudine'' că copiile găsite la Bruxelles au fost realizat într-adevăr în jurul anului 1705 de Salomon Günther John, elev al lui Bach, a afirmat Wollny.
Potrivit lui Wollny, Bach a compus aceste chaconne aproximativ în acelaşi an pe când se afla la Arnstadt, în Turingia, unde a fost organist la începutul carierei. Pe atunci avea abia 18 ani.
Cele două creaţii au fost interpretate pentru prima dată în public de organistul olandez Ton Koopman, preşedintele Arhivelor, la biserica Saint-Thomas din Leipzig, în prezenţa secretarului de Stat pentru Cultură Wolfram Weimer.
Acesta din urmă a salutat o ''senzaţie mondială'' şi un ''mare moment pentru lumea muzicii''.






























Comentează