Două expoziţii interactive au fost deschise la Muzeul Copiilor, informează Primăria Capitalei

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 23-08-2025 13:11

Actualizat: 23-08-2025 16:11

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Două expoziţii interactive au fost deschise, sâmbătă, la Muzeul Copiilor, informează Primăria Capitalei, conform Agerpres.

Este vorba despre "Supereroii corpului uman" şi "Egiptul Antic - Kids in Pyramids", două expoziţii care îmbină învăţarea cu joaca şi îi ajută pe cei mici să descopere lumea din jur într-un mod "accesibil şi atractiv", precizează PMB, pe pagina sa de Facebook.

"'Supereroii corpului uman' le oferă copiilor ocazia să înţeleagă cum funcţionează corpul, prin jocuri şi activităţi practice. Într-un decor spectaculos, vor putea 'intra' în interiorul corpului uman, să observe cum circulă sângele, cum funcţionează creierul sau plămânii, şi să exploreze totul într-un mod interactiv şi vizual. 'Egiptul Antic - Kids in Pyramids' îi poartă într-o călătorie în timp, în lumea faraonilor. Copiii vor putea să descifreze hieroglife, să construiască piramide, să înveţe despre zei şi obiceiuri vechi şi, la final, să încerce să găsească comoara ascunsă într-o cameră secretă", transmite sursa citată.

Rezervările se fac pe https://bilete.hubproedus.ro, iar biletele pot fi cumpărate şi de la intrare, în limita locurilor disponibile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri