Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Două federaţii musulmane din Franţa cheamă la un vot pentru Emmanuel Macron în turul decisiv

Agerpres
Emmanuel Macron

Două federaţii musulmane din Franţa, printre care Marea Moschee din Paris, au lansat un apel vineri la votarea preşedintelui în funcţie, Emmanuel Macron, în turul al doilea al alegerilor din 24 aprilie, în care acesta o va avea contracandidată pe Marine Le Pen, de extremă dreapta, transmite AFP.

Macron s-a plasat pe primul loc în turul întâi, cu 27,85% din voturi, urmat de Marine Le Pen, cu 23,15%.

'Forţe rău intenţionate se exprimă astăzi şi cheamă la interzicerea musulmanilor. Cum să se reacţioneze în faţa acestei rele intenţii care se banalizează şi se instalează în spirite? Prin votul pentru continuitatea Republicii', a scris rectorul Marii Moschei din Paris (apropiată de Algeria), Chems-eddine Hafiz, într-un comunicat.

'Stop tergiversărilor. Stop dezinformării. Să votăm Emmanuel Macron', a adăugat el, estimând că 'absenteismul şi votul în alb întăresc extrema dreaptă', potrivit Agerpres.ro.

Într-un comunicat distinct, Adunarea musulmanilor din Franţa (Rassemblement des musulmans de France, RMF, apropiată de Maroc) lansează un apel la a 'face să triumfe valorile republicane'.

'Fiind conştienţi de obligaţia de neutralitate politică pe care o cere misiunea noastră, trebuie să acţionăm în primul rând în calitate de cetăţeni responsabili. De asemenea, considerăm că doar votul pentru Emmanuel Macron permite ţării noastre să păstreze principiile republicane şi să consolideze valorile de deschidere, de toleranţă şi de solidaritate care au animat-o mereu', afirmă RMF.

Marine Le Pen intenţionează să interzică purtarea vălului în spaţiul public, sub sancţiunea unei 'amenzi'.

Franţa numără între cinci şi şase milioane de musulmani practicanţi şi nepraticanţi, conform mai multor studii pe acest subiect, ceea ce face din islam a doua religie din ţară, iar din comunitatea musulmană franceză cea mai numeroasă din Europa.

Conform unui sondaj Ifop pentru cotidianul catolic La Croix, electoratul musulman a votat în primul tur în procent de peste două treimi (69%) pentru candidatul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, urmat de Macron (14%) şi Marine Le Pen (7%).

Miercuri, principalele instituţii evreieşti din Franţa - Consistoriul central şi Consiliul reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa (Crif) - au chemat şi ele, în numele apărării 'valorilor republicane', la acordarea votului în favoarea lui Macron.

Instituţiile evreieşti se opun vehement intenţiei Marinei Le Pen de a interzice sacrificarea animalelor fără asomare, aşadar sacrificarea rituală evreiască şi musulmană, chiar dacă reprezentanta partidului Rassemblement national a precizat recent că importul de carne kosher sau halal ar fi în continuare posibil.

'Aceasta este pentru cetăţenii evrei, ca de altfel şi pentru cetăţenii musulmani, o atingere gravă adusă posibilităţii de a-şi exercita în mod liber practica religioasă, care este un pilon al Constituţiei noastre', a scris Consistoriul central.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.