Două microbuze şi un autoturism implicate într-un accident; patru persoane au primit îngrijiri medicale

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-01-2023

Actualizat: 20-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Foto ISU Arad

Două microbuze şi un autoturism au fost implicate într-un accident rutier produs, vineri dimineaţa, pe strada Vasile Milea din municipiul Sibiu, patru persoane având nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Agerpres.

"Accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers, cele trei maşini fiind implicate în coliziuni faţă-spate. Traficul este îngreunat, se circula alternativ, dirijat de poliţiştii rutieri", se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, la locul accidentului au intervenit trei echipaje SMURD şi o ambulanţă.

"Din primele informaţii, este vorba de două microbuze şi un autoturism în care se aflau aproximativ 25 de persoane. Patru persoane au primit îngrijiri medicale şi vor fi transportate la spital", a transmis ISU Sibiu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri