Timișoara devine primul oraș din România în care radarele fixe sunt integrate în sistemul e-Sigur al Poliției. Astfel, șoferii surprinși că depășesc limita de viteză nu vor mai fi opriți în trafic, ci vor primi amenda direct prin poștă. Testele pentru noul sistem încep chiar de astăzi, iar în următoarele zile ar putea fi trimise și primele sancțiuni către conducătorii auto care nu respectă regulile de circulație.
Radarele intră în sistemul Poliției
Potrivit Digi24, autoritățile locale aveau deja instalate sute de camere de supraveghere și radare care surprindeau abateri în trafic, însă acestea nu puteau fi folosite pentru sancționarea șoferilor deoarece nu erau compatibile cu sistemul Ministerului Afacerilor Interne.
Recent, administrația locală a achiziționat două radare noi care sunt compatibile cu sistemul informatic al Poliției Române. Acestea urmează să treacă prin verificări metrologice, iar după finalizarea procedurii vor fi integrate în platforma e-Sigur a MAI.
Astfel, șoferii care depășesc viteza vor primi amenzile acasă, prin poștă, tranmsite sursa citată. Radarele sunt montate în două intersecții din oraș, unde vor începe testele.
Cum văd șoferii noile radare
Reacțiile conducătorilor auto sunt împărțite. Unii spun că pe străzi circulă frecvent persoane care merg cu viteză foarte mare.
Alții consideră că măsura este una bună și că, în general, instalarea unor astfel de sisteme este utilă pentru disciplinarea traficului.
Există însă și șoferi care privesc schimbarea cu reținere. O șoferiță spune că știa că radarele nu erau până acum în funcțiune și că situația era mai simplă, însă recunoaște că, odată activate, va trebui să fie mult mai atentă la viteza cu care circulă.
Zeci de mii de treceri pe roșu în fiecare lună
Potrivit datelor strânse de autorități, numai în Timișoara sunt înregistrate lunar aproximativ 20.000 de treceri pe roșu la semafor.
„Avem un fenomen generalizat de indisciplină în trafic, în primul rând din cauza faptului că nu există măsuri punitive și de control asupra indisciplinei în trafic”, e de părere viceprimarul orașului Timișoara, Ruben Lațcău.
Autoritățile spun că, după punerea în funcțiune a noilor radare, sistemul ar putea fi extins și în alte intersecții aglomerate din oraș.




























Comentează