Două persoane din Iaşi au fost rănite într-un accident produs pe E85, la Săbăoani

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-07-2022

Actualizat: 14-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sergentul major Clarisa Jinga, a declarat că în accidentul rutier au fost implicate doua autoturisme în care erau trei persoane.

"Persoanele implicate în accident s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie. Conducătorii auto, doi bărbaţi de 52 de ani şi 73 de ani, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, ulterior fiind transportaţi la Centrul de Primiri Urgenţe Roman", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că un autoturism condus de un bărbat, de 73 de ani, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, ambii din judeţul Iaşi, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri