DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Două sculpturi din colecţia lui Charles Aznavour, scoase la licitaţie de Christie’s

www.songhall.org
 Charles Aznavour

Două sculpturi, achiziţionare de marele cântăreţ franco-armean Charles Aznavour, vor fi scoase la licitaţie pe 4 iunie de casa Christie's, scrie Le Figaro, potrivit news.ro.

Compozitorul şi interpretul de renume mondial, care a murit în octombrie anul trecut, a fost şi un mare pasionat de artă, a subliniat casa de licitaţii.

"Cel mai important cântăreţ de varieteuri al secolului al XX-lea", aşa cum l-a caracterizat CNN şi Time, Charles Aznavour a murit pe 1 octombrie 2018 după 60 de ani de carieră. Opt luni mai târziu, casa de licitaţii Christie's organizează pe 4 iunie, la Paris, licitaţii în cadrul cărora două opere din colecţia personală a artistului franco-armean vor fi propuse spre vânzare.

Pasionat de artă, Aznavour a colecţionat o celebră sculptură de Germaine Richier (1902-1959).

Pe tema luptelor cu tauri, aceasta este una dintre cele 11 exemplare care există în lume. Prezentă în mai multe muzee mari ale Fundaţiei Guggenheim din New York şi la Muzeul regal de artă modernă din Bruxelles, va fi una dintre cele două piese din catalogul licitaţiei.

Citește și: Thomas Harris, autorul bestseller-ului 'Tăcerea mieilor', publică un nou roman

În decembrie 2017, această sculptură a fost adjudecată la Paris cu puţin peste 3 milioane de euro. O licitaţie record pentru sculptoriţa franceză de renume internaţional care a făcut obiectul unei retrospective la Fundaţia Maeght din Saint-Paul-de-Vence, în 1996. Concepută de artistă în 1953, această sculptură a fost achiziţionată de Charles Aznavour de la prietenul său cântăreţul Fred Mella.

Cu o estimare stabilită între 1,5 şi 2,5 milioane de euro, opera va fi prezentată în avanpremieră la New York, între 4 şi 16 mai. Ea va călători apoi la Hong Kong, unde va fi expusă între 22 şi 25 mai, apoi la Paris, unde va putea fi admirată din 27 mai şi până la licitaţia din 4 iunie.

A doua operă din colecţia lui Charles Aznavour, semnată César la bază, intitulată "Plaque Tesconi", a fost creată în 1958 şi realizată între 1976 şi 1988. A fost estimată între 60.000 şi 80.000 de euro. Este al şaselea exemplar dintr-o serie de opt şi are ştampila fondatorului pe spatele bazei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.