Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Două TIR-uri încărcate cu floarea-soarelui s-au răsturnat pe E85, la Grăniceşti

G4Media.ro
accident tir tiruri suceava

Două autotrenuri s-au răsturnat marţi în afara părţii carosabile, pe E85, în zona localităţii Grăniceşti, iar unul dintre şoferi a fost transportat la spital, a informat ISU Suceava.

Potrivit sursei citate, cele două TIR-uri, care erau încărcate cu floarea-soarelui, s-au răsturnat în şanţ, după ce au derapat, în zona localităţii Grăniceşti.

Sursa citată a precizat că unul dintre şoferii răniţi a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, iar cel de al doilea, şi el monitorizat la faţa locului, a refuzat transportul la spital.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari de la Garda de Intervenţie Siret cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, iar în sprijinul acestora a ajuns şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava. informează Agerpres.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.