Douăzeci şi trei de fotbalişti din lotul echipei FCSB au efectuat, joi dimineaţă, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală, după-amiază fiind programat primul antrenament al formaţiei roş-albastre pe anul 2023, potrivit Agerpres.
Jucătorii care au efectuat vizita medicală sunt: Ştefan Târnovanu, Andrei Vlad, Alexandru Gabriel Maxim - portari, Valentin Creţu, Alexandru Pantea, Denis Haruţ, Joyskim Dawa, Luca Ciobanu, Sorin Şerban - fundaşi, Adrian Şut, Boban Nikolov, Malcom Edjouma, Darius Olaru, Răzvan Oaidă, Robert Tudor, Daniel Toma, David Popa, Eduard Radaslavescu, Andrei Cordea - mijlocaşi, Andrea Compagno, Octavian Popescu, David Miculescu şi Florinel Coman.
Alţi trei fotbalişti, Risto Radunovic, Joonas Tamm şi Billel Omrani, se vor alătura ulterior lotului, fiind pentru moment învoiţi de conducerea tehnică a grupării bucureştene.
Formaţia condusă de Leonard Strizu se va antrena în următoarele zile la Baza Sportivă FCSB din Berceni, iar până la reluarea Superligii va efectua şi un stagiu de pregătire în Antalya (Turcia) între 8 şi 20 ianuarie.
În cadrul cantonamentului din Antalya, FCSB va disputa două partide amicale, ambele cu echipe din primul eşalon al Poloniei.
Primul meci este programat în 15 ianuarie (ora 16:00), cu Pogon Szczecin (locul 4 în campionat), iar al doilea la 16 ianuarie (ora 16:00), cu Rakow Czestochowa (locul 1 în campionat), formaţie la care evoluează românii Deian Sorescu şi Bogdan Racoviţan.
Echipa de fotbal FCSB va disputa prima partidă oficială din 2023 în 22 ianuarie, de la ora 20:45, la Sibiu, cu FC Hermannstadt, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.
Douăzeci şi trei de jucători din lotul echipei FCSB au efectuat vizita medicală la INMS
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

64
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
64

13
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
13

56
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
56

68
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
68

104
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
104

37
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
37

2.486
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.486

49
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
49

131
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
131

39
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
39

388
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
388

20.276
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
20.276

112
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
112
















Comentează