Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, afirmă că noua generaţie de medici are o altă viziune şi înţelege altfel echilibrul între viaţa personală şi cea profesională, aceasta fiind o explicaţie pentru care, în ultima perioadă, la examenul de rezidenţiat pe care îl susţin absolvenţii facultăţilor de Medicină aleg mai ales acele specialităţi cu un grad de dificultate şi o încărcătură reduse.
”Într-adevăr, există o tendinţă în preferinţele tinerilor medici către nişte specialităţi care nu presupun un volum chiar atât de mare şi mai ales imprevizibil de muncă, pentru că sunt anumite specialităţi care, dincolo de gradul mare de dificultate, dincolo de încărcătura deosebit de mare, au şi un mare grad de imprevizibilitate, oricând poţi fi chemat, oricând eşti pus în situaţia de a rezolva nişte lucruri care presupun şi o mare putere de decizie şi o mare încărcătură şi, bineînţeles, şi foarte mult profesionalism. Şi eu cred că această tendinţă ar putea fi explicată şi printr-o schimbare a viziunii tinerei generaţii, care înţeleg puţin diferit faţă de noi, să zic, echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală”, a declarat, luni seară, la Medika Tv, Cătălina Poiană, potrivit news.ro.
Şeful Colegiului Mediilor este de părere că această situaţie nu trebuie ”privită chiar pesimist”, ci ea trebuie înţeleasă, pentru ca astfel să se găsească şi rezolvarea. Cătălina Poiană a spus că există măsuri care i-ar putea determina pe tinerii medici să aleagă din nou acele specialităţi considerate dificile.
”Ca să putem să preîntâmpinăm aceste neajunsuri pe termen lung şi ca să putem să stimulăm alegerea şi a acestor specialităţi care presupun şi multe dificultate şi un foarte mare volum de muncă şi dificultate deosebită, cred că trebuie să luăm nişte măsuri concrete pentru ca să devină mai atractive aceste specialităţi şi pe undeva trebuie regândit modul de lucru, modul de organizare al activităţii, modul de organizare al gărzilor şi vorbeam în repetate rânduri că acolo unde există un volum mare de muncă, cu o mare dificultate şi cu un mare grad de complexitate al cazurilor, reducerea duratei gărzii la 12 ore, poate să fie o alternativă şi care, bineînţeles, trebuie luată de comun acord şi cu managementul instituţiei sanitare respective. Şi cred că trebuie să fie şi nişte stimulente de diverse naturi care să recunoască dificultatea anumitor specialităţi şi volumul foarte mare de muncă, în aşa fel încât să fie motivant pentru tânăra generaţie, să fie o recunoaştere a efortului profesional deosebit pe care ei îl fac în aceste specialităţi”, a explicat preşedintele Colegiului Medicilor.





























Comentează