Potrivit lui Cozmin Gușă, liderul PSD îl are idol politic pe Traian Băsescu, iar ambițiile sale sunt acelea de a ajunge președinte al Românie, așa cum a reușit fostul șef al statului.
"Și mai are o problemă domnul Dragnea. Are o ambiție care nu poate să fie susținută de către potențialul său. Azi a fost un incident în urma publicării unui sondaj de opinie, care măsurând liderii politici și încrederea l-a extras cu penseta pe Liviu Dragnea, pentru că scorul lui era probabil la jumătate din scorul altor lideri pesediști, Gabriela Firea și Sorin Grindeanu. Liviu Dragnea resimte într-un mod puternic acest scor foarte slab, pentru că este în dezacord cu ambițiile sale de a deveni președintele României. Dacă ambițiile acestea ar fi susținute de proiect sau dacă Liviu Dragnea ar simți că ar mai putea să-i mită o dată pe români, așa cum a făcut-o foarte bine în campanie din 2016, ar fi în regulă", a susținut consultantul politic la Realitatea TV.
Citește și: Marian Vanghelie, dezvăluiri EXPLOZIVE: Arhiva 'Doi și-un sfert', compromisă la fel ca SIPA
"Numai că el simte că ulciorul nu merge de două ori la apă, iar asta îl face să devină nesigur și să genereze astfel de jocuri. Ambițiile lui sunt personale, el are idol politic pe Traian Băsescu și în mintea lui spune 'dacă Băsescu a reușit, de ce n-aș reuși și eu' și apoi zice 'dacă Ponta a fost atât de aproape de a deveni președinte și nu a reușit, eu o să reușesc pentru că nu o să fac greșelile lui'. Ambiția personală nu poate fi condamnată, dar când trece peste rigorile de comportament al unui lider politic de partid aflat la guvernare și încearcă să subordoneze fel de fel de instituții guvernamentale care nu sunt în subordine directă, ba mai mult, generează mișcări total anormale în sistemul de ordine publică, apropo de decizia de a numi prin reprezentantul său de la MAI direct șeful seriviciului secret al ministerului, ne dăm seama că treburile nu mai sunt de glumă. Acum, despre Dragnea există o vorbă în oraș, că mai are de trăit atâta timp cât mai sunt persoane pe care nu le-a mințit încă", a continuat acesta.
Gușă a mai subliniat că scandalurile din justiția românească din ultima perioadă, întărite de cel mai actual legat de arhiva SIPA, sunt sonore pe plan internațional. El a explicat că problema este că în România nu se dorește aflarea adevărului, pentru că asta ar însemna mulți ani de închisoare pentru multe persoane importante.
Citește și: Crin Antonescu demontează un zvon despre negocieri SECRETE în PNL: Este o mizerie!
"Am putea să ne facem bine într-un singur fel. Dacă s-ar respecta legile, aici ar fi responsabil Parlamentul, sau regulamentele interne, aici ar fi responsabile partidele. PSD este în suferință astăzi tocmai pentru faptul că n-a respectat regulamentele interne atunci când a fost voba de nominalizarea primului ministru. Nu există în statutul PSD această idee că președintele partidului nu anunță cine este candidatul de prim-ministru înainte să meargă la Cotroceni cu propunerea și instituie un fel de guvern personal, așa cum a reușit în primă fază Liviu Dragnea. Iar în ceea ce privește Parlamentul, nu are cum să nu taxeze asemenea devieri cum este chiar scandalul cu SIPA. Aici cu toții trebuiau să fie nervoși, să acționeze corespunzător. Mai mult, dacă există o suspiciune care este și documentată din punct de vedere public în ultimii 15 ani, asta este de securitate națională. Iar atunci, Parlamentul ar putea să facă o cerere să analizeze de îndată acest lucru despre care nu se știe doar în mediul românesc, ci și în cel internațional. Un cercetător simplu al unei ambasade din România, dacă pune cap la cap scandalurile din justiție și posibilele presiuni din partea unora pe baza dosarului personal, o să ajungă la concluzia corectă. Răspunsul e simplu, noi nu vrem s-o vedem, pentru că în urma acestei șarade vor fi găsiți vinovați. Iar aici când vor fi vorba de asemenea cazuri, anii de închisoare care se dau sunt mulți", a conchis Cozmin Gușă.