FOTO Accident grav în centrul Capitalei! O femeie a fost spulberată de o mașină la Piața Romană. Restricții de circulație în zonă

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 04-03-2026 15:55

Actualizat: 04-03-2026 16:09

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Accident grav în centrul Capitalei! O femeie a fost spulberată, la Piața Romană, de o mașină condusă de un bărbat de 50 de ani.

O femeie a fost spulberată de o mașină la Piața Romană

"La data de 04.03.2026, în jurul orei 14.50, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație în zona Piața Romană.

Din primele informații, conducătorul unui autovehicul, bărbat în vârstă de 50 de ani, care se deplasa pe Bd. Ghe. Magheru, dinspre Piața Universității către Piața Romană, în circumstanțe care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, a surprins și accidentat un pieton, femeie în vârstă de aproximativ 45-50 de ani, care s-a angajat în traversarea drumului public.

piata romana accident masini

Au fost aplicate restricții de circulație, victima e în stare gravă

În urma accidentului de circulație, echipajele de prim-ajutor ajunse la fața locului efectuează manevre de resuscitare.

Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.

Au fost aplicate restricții de circulație pe benzile 2, 3 şi 4 de pe Bd. Ghe. Magheru, sensul de mers către Piața Romană, precum şi pe banda 4 de pe Bd. Ghe. Magheru, sensul către Universitate.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier", anunță brigada Rutieră a Capitalei.

piata romana accident masini 1

Foto: Info Trafic București-Ilfov / Facebook

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri