'Nu e vorba că e necesar. Ei au spus tot timpul că sunt oameni de onoare. Au hotărât să iasă din USL şi să intre în opoziţie, au hotărât să facă alianţa pro Băsescu cu PDL-ul. Acum trebuie să se hotărască: dacă au zis că sunt în opoziţie, păi atunci să intre în opoziţie în mod serios, ca nişte oameni onorabili, şi să părăsească toate funcţiile pe care le-au ocupat datorită intrării la guvernare a USL-ului', e mesajul lui Liviu Dragnea pentru liberali.
Dragnea spune că acolo unde liberalii nu vor să plece din funcții, cum este cazul la Dâmbovița, vor fi dați afară. 'Deci, dacă au spus că nu îşi retrag, asta arată ce caracter au şi câtă onorabilitate au aceşti oameni care vor să fie şi la putere, iar la televizor să spună că sunt în opoziţie. O să vedem care sunt funcţiile politice, sigur că o să fie schimbaţi. Funcţiile obţinute prin concurs, dacă sunt funcţionari publici, nu-i scoate nimeni de acolo, numai dacă, Doamne fereşte, nu au probleme în desfăşurarea activităţii. Vorbeam aici de onorabilitate şi de sinceritatea discursului pe care îl au cei de la PNL care acum au refăcut alianţa cu cei împotriva cărora au ţinut foarte multe mitinguri când erau împreună cu noi, cu cei care au tăiat pensiile, salariile, cu Boc, cu Macovei, probabil că o să se unească şi cu Udrea'', a afirmat Dragnea.
Comentează