Nu, nu e vorba de dosarul ”fraudă la referendum”, unde așteaptă o sentință definitivă. Nu e nici afacerea Tel Drum. Nici cazul Govor de la Satu Mare, care l-a adus martor la DNA pe șeful PSD.
Pietricica din pantof se cheamă Tăriceanu. Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, actualul șef al Senatului, pus acolo cu ajutorul PSD, vechi liberal român post-decembrist, fost premier al României sprijinit de Alianța D.A. la alegerile din 2004, apoi doar de PSD și PNL în 2007 și 2008.
Merită făcut un scurt istoric politic al lui Tăriceanu, după ce a ajuns prim-ministru al țării, pentru a înțelege mai bine situația de astăzi.
Așadar, în toamna lui 2004, Stolojan, candidat la funcția de președinte din partea Alianței D.A. se retrage din cursă din motive de sănătate. Locul lui e luat de Traian Băsescu, iar Tăriceanu este nominalizat de liberali drept propunerea de premier, în cazul (nesperat, pe atunci) că Băsescu ar fi câștigat președinția țării. Băsescu câștigă și-l pune pe Tăriceanu. La mai puțin de un an apar primele tensiuni între cei doi, apoi, după doi ani, relația devine extrem de rece și mai degrabă de adversitate.
În 2007 se produce ruptura definitivă. PD este scos de la guvernare, Băsescu suspendat din funcție. Tăriceanu rămâne premier al PNL, cu sprijin parlamentar din partea PSD. La parlamentarele din 2008, Tăriceanu și PSD rămân umăr la umăr, determinați să-l forțeze pe Băsescu să le recunoască majoritatea și să le pună premierul (asupra căruia nu s-au înțeles). După parlamentare, o parte din PSD trădează și merge alături de PDL și Băsescu, iar Tăriceanu își lasă liberalii cu ochii în soare, adică, în opoziție.
Tăriceanu e debarcat rapid de liberali și înlocuit cu Antonescu. Fostul premier mai face puțină vâlvă în partid, dar la un moment dat, se liniștește și dispare de pe radar pentru o vreme. Când în 2011 se face USL, Tăriceanu, marginalizat în partid, devine cel mai acerb critic al liberalilor pentru ”rușinosul” mariaj cu partidul lui Ponta. Nebăgat în seamă încă trei ani, Tăriceanu revine în forță, odată cu ruperea USL, în ianuarie 2014, anul prezidențialelor. PSD îl pune șef la Senat în locul lui Antonescu și reușește să-și loializeze o parte din liberalii care voiau să se mențină la guvernare.
Tăriceanu candidează de formă la prezidențiale (în ideea de a rupe voturi de la liberali), dar Ponta pierde alegerile în al doilea tur. Din înverșunatul adversar al USL, Tăriceanu este cel mai bun prieten al PSD și promotorul conceptului USL 2.0. În 2015, rămâne fidel lui Ponta, în ciuda atacurilor la care acesta e supus, dar, odată cu creșterea ambițiilor lui Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, Tăriceanu începe să nu mai fie privit cu ochi buni în coaliție.
Și acum revenim în prezent. După plecarea lui Ponta de la șefia PSD și din fruntea guvernului, situația lui Tăriceanu se complică și mai mult. Bătrânul liberal sesizează schimbarea de discurs a noii conduceri social-democrate, în frunte cu Dragnea, și se grăbește să ocupe locul lăsat liber de aceștia. De altfel, Tăriceanu a fost constant un critic al justiției, al arestărilor de parlamentari și demnitari, un vocal adversar al DNA și al instituțiilor de forță. Dragnea și PSD abandonează acest tip de retorică și se aliniază cuminți comandamentelor lui Iohannis privind justiția independentă.
Paradoxal, ”prostul de pe locul trei”, cum ireverențios îl numea în niște conversații private amicul lui Ponta, Sebastian Ghiță, a fost utilizat de social-democrați pentru a rupe hălci din PNL înaintea prezidențialelor și a sfârșit prin a rupe acum din electoratul PSD.
Cum s-a ajuns aici? E adevărat că, nemulțumit de marginalizarea în propriul partid, Tăriceanu a fost vreo doi-trei ani bosumflat din cauza alianței cu PSD, dar dacă ne uităm, din 2007 și până azi, Tăriceanu a fost prieten la toartă cu social-democrații cel puțin patru ani. Cultivat, periat și lăudat de liderii stângii (desigur, pentru a se apropia mai mult de electoratul liberal, de care aveau nevoie în al doilea tur al prezidențialelor), Tăriceanu n-a mai fost deloc un musafir în partidul lui Ion Iliescu. A ajuns de-al casei.
Așa se face că azi, până și sondajele arată că șeful ALDE are mai multă priză la electoratul stabil al PSD, decât la cel al PNL, acolo unde trece drept un trădător.
N-ar fi o problemă atât de mare pentru Dragnea, decât dacă se gândește că Tăriceanu e unul dintre favoriții sondajelor de opinie în București, pentru funcția de Primar General, cea care se adjudecă într-un singur tur în 2016. Cursele cu un singur tur au mulți ”iepuri”, adică, acei candidați aruncați de partidele mari ca să diminueze scorul adversarilor, ceea ce s-a și întâmplat la prezidențialele din 2014 cu Tăriceanu, doar că atunci erau două tururi. În loc ca Tăriceanu să servească drept ”iepure” pentru PSD (el fiind un vechi liberal), va funcționa în acest rol crucial de ”mic răpitor” pentru liberali și în defavoarea candidatului lui Dragnea.
Situația este cu atât mai complicată cu cât Dragnea încearcă cu toate puterile să scape de ”umbra lui Ponta” din PSD. Adică, fostul premier plus loialii săi. Încearcă, de asemenea, să curețe PSD de corupți și de discursul anti-justiție. Toți nemulțumiții îl vor prefera pe Tăriceanu, desigur, singurul apărător al celor care dau cu subsemnatul la DNA. Mai mult, Ponta, căzut în dizgrația noii conduceri social-democrate, își caută un culcuș în care să continue să facă politică, având în vedere că e încă tânăr. Tăriceanu l-ar primi cu brațele deschise și, odată cu el, și pe oricare mare șef PSD împins afară de criteriile de integritate ale lui Dragnea.
Cei surprinși de rățoielile lui Liviu Dragnea la Tăriceanu, din ultimele două zile, ar fi bine să caute motivele reale exact în această ”îmbârligătură” nefericită în care liberalul din tată-n fiu i-a prins nu doar pe liderii PSD, dar și o bună parte din electoratul lor. Se zvonește, de asemenea, că Dragnea i-a pus gând rău lui Tăriceanu și vrea să îl debarce de la șefia Senatului (acolo unde tot PSD l-a instalat în urmă cu doi ani), la începutul viitoarei sesiuni parlamentare. Dar cu cine să-l debarce? Că PSD nu poate singur, neavând majoritate.
Poate cu PNL? Gorghiu i-a dat o replică usturătoare azi lui Dragnea, sugerând că nu va merge la un asemenea târg. Deși, dacă citești cu atenție, pare mai degrabă o setare a condițiilor inițiale: îl dăm jos pe Tăriceanu, dar punem un liberal, nu un pesedist (ea spune că îl preferă în acea funcție pe Tăriceanu, oricărui om din PSD).
Poate cu UNPR? Oprea e ținut și el în șah de Dragnea cu o eventuală alianță pentru alegerile de anul viitor. Dar Oprea rămâne bun prieten cu Ponta (au venit împreună, au plecat împreună), iar Ponta nu și-a jucat încă toate cărțile. Dacă Ponta ar merge la ALDE, atunci Oprea ar căpăta încredere că se naște o forță politică suficient de puternică, cât să-i tracteze și lui un număr de oameni în Parlament. Cine știe, poate chiar mai mulți decât îi acceptă PSD. Așadar, Oprea nu poate să se alăture unei ofensive împotriva lui Tăriceanu, pentru că ar putea să-l prefere aliat.
În rest, nu mai există un grup politic semnificativ în Parlament cu care PSD poate desăvârși planul alungării lui Tăriceanu de la Senat.
De ce are nevoie Dragnea de o asemenea mișcare? Cu ce îl încurcă Tăriceanu la Senat? Cu nimic. O asemenea ofensivă împotriva lui Tăriceanu va fi însă un semnal puternic către electoratul PSD că Tăriceanu e un intrus în casa lor și nicidecum un membru al familiei, așa cum șeful ALDE a reușit să transmită, băgându-se pe sub pielea urmașilor lui Ion Iliescu.
Amuzantă situație, dincolo de toate calculele politice, aceea în care Dragnea e nevoit să stea cu un cal troian în curte, fără să-l poată clinti nici măcar un milimetru.
Dar o lecție tot poate fi învățată de aici. Calul troian Tăriceanu n-a fost în niciun caz trimis acolo de liberali, după ruperea USL, el este 100% creația pesediștilor grabnic dispuși oricând să păcălească electoratul prin jocuri de lumini și umbre. Ce au reușit însă este doar să păcălească electoratul PSD, de altfel, mult mai vulnerabil la asemenea riscante manipulări, decât cel liberal.
Comentează