Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dragoş Anastasiu, despre turism: 'Trăim într-o paradigmă de scump şi prost, ceea ce nu este corect în integralitate'

republica.ro
Dragos Anastasiu

Omul de afaceri Dragoş Anastasiu afirmă că paradigma ”scump şi prost” raportată la turismul românesc nu este „corectă în integralitate”, el admiţând că litoralul românesc este scump în anumite perioade, dar arătând că, în acest context, „dacă e cerere şi se plătesc preţurile respective, astea sunt preţurile corecte”. El mai spune că, în ceea ce priveşte litoralul românesc şi atragerea turiştilor străini, lupta e pierdută, cel puţin deocamdată”.

„Turismul românesc are... trăim într-o paradigmă de scump şi prost, ceea ce nu este corect în integralitate. Sigur că avem zone şi aşa. Mamaia şi litoralul mi se par că sunt scumpe câteodată. La weekend, în august, dar aşa e cererea. Dacă vrem Mamaia în aprilie sau în mai, e foarte ieftin, e mult mai ieftin decât în Bulgaria. Ideea este că toată lumea se uită la weekend şi în august. (...) Chestia cu preţurile, dacă e cerere şi se plătesc preţurile respective, astea sunt preţurile corecte. Ne place nu ne place, nu suntem obligaţi să facem. Toată lumea la weekend, în august să se ducă la mare, la fel cum e Revelionul în Poiana Braşov sau la Sinaia sau Predeal. Dar astea sunt nişte ştampile puse şi care nu sunt corecte pentru toate anotimpurile şi pentru toate staţiunile. Trebuie să luptăm cu ele, în sensul să dovedim că avem şi altceva, şi avem altceva”, a declarat Dragoş Anastasiu duminică, la Prima Tv.

El a dat ca exemple zonele sălbatice, izolate, precum Delta Dunării, dar şi Transilvania, Bucovina, Maramureş, Banatul Montan, Ţara Făgăraşului sau Ţara Loviştei, conform news.ro.

Anastasiu a mărturisit că a discutat cu oameni din domeniul turismului, iar România este „top” în ceea ce priveşte cluburile, el spunând că unul dintre aceştia i-a spus că la Mamaia cluburile sunt „peste Ibiza”.

Referitor la turismul de tip „sun and beach”, de litoral, România se „luptă cu morile de vânt”; iar „lupta e pierdută, cel puţin deocamdată” în ceea ce priveşte atragerea turiştilor străini.

El spune că branduri precum Dracula, Untold, trebuie folosite, în paralel cu definirea unei viziuni şi a unei strategii pentru turismul românesc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.