„Nemuritorii” din instituțiile statului sunt personaje din eșaloanele doi, trei, patru, în ministere, în agenții, în companii de stat, le ocupă de 5-10-15-20 de ani, nu au nici un interes să plece de acolo, să se mute in lateral, să promoveze. Sunt acolo de atâta vreme încât nu mai știe nimeni cine i-a pus acolo, ce partid reprezintă, a cui rudă, prieten sau cunoștința sunt.
„Nemuritorii” sunt profesioniști, știu pe de rost orice fel de lege, până la ultimul cuvânt, știu până și numărul MO unde a fost publicată. Sunt specialiști în legislație, știu exact care sunt legile bune și cum pot fi schimbate și care sunt legile proaste și cum pot fi menținute, ambele cazuri, după cum o cer interesele.
„Nemuritorii” sunt inamici declarați ai schimbării. Ei fac totul pentru a se opune digitalizării. Orice digitalizare trebuie oprită cu orice preț, este un risc pentru propriul confort.
Fiecare șef din mediul public și din mediul privat cunoaște fiecare „Nemuritor” din fiecare instituție a statului cu care este obligat să aibă de-a face. Și, cu lașitate, le intră în grații în loc să le ceară schimbarea.
„Nemuritorii” din instituțiile statului reprezintă cel mai mare pericol și obstacol în calea reformării statului, în calea eficientizării și modernizării României.
Ei trebuie să plece, nu Premierul României.
________________
Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER (Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România































Comentează