Spectacolul "O livrare", cu textul şi regia artistică semnate de Radu Iacoban, va fi prezentat în premieră vineri, de la ora 18:30, la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, informează un comunicat al instituţiei de cultură transmis, vineri, AGERPRES.
Spectacolul pune sub semnul întrebării responsabilitatea morală, adevărul şi consecinţele alegerilor dictate de frică şi oportunism, devenind o radiografie a unei societăţi în care vinovăţia se transmite din generaţie în generaţie, iar tăcerile se transformă în traume.
Într-o seară obişnuită, Mihai şi Lavinia Filipescu primesc un televizor livrat de Dan, un curier aparent banal, însă o serie de întâmplări neprevăzute duc la dezvăluirea unui adevăr tulburător: tânărul este fiul lui Mihai dintr-o relaţie avută cu Mona Lepădat în tinereţea din perioada comunistă. Confruntarea aduce la lumină un trecut îngropat sub aparenţa unei vieţi stabile şi respectabile, tensiunile escaladează, iar destinele tuturor se vor schimba pentru totdeauna, potrivit prezentării spectacolului.
Din distribuţie fac parte Ioan Coman, Oxana Moravec, Dragoş Maxim, Ada Simionică, Ştefan Iancu, Andrei Radu, Theodora Sandu.
Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia de bilete a teatrului sau online, accesând site-ul www.teatruploiesti.ro, secţiunea Program spectacole.




























Comentează