Senatul va trimite Curţii Constituţionale un punct de vedere contrar celui formulat în sesizarea preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Anca Dragu, privind obligaţia premierului de a veni în 5 zile de la demiterea şi demisia miniştrilor cu noua echipă guvernamentală în Parlament, potrivit Agerpres.
"Am avut punctul de vedere de la Comisia de constituţionalitate a Senatului de trimis către CCR cu privire la sesizarea preşedintelui Senatului privind obligaţia premierului să vină în 5 zile de la demiterea şi demisia miniştrilor cu noua echipă în Parlament. Punctul de vedere al Comisiei de constituţionalitate este cel votat marţi de Biroul permanent. A mai fost o opinie separată a senatorului USR Simona Spătaru, care a fost respinsă de Biroul permanent. Mi se pare o decizie tristă. Ea spune că Guvernul trebuie să vină în Parlament cu noua echipă într-un termen de 5 zile. Dar acest punct de vedere nu a fost acceptat ca opinie separată, nici ca paragraf inserat în opinia Comisiei. Vom vedea dacă eu trimit şi opinia separată, dar eu am făcut sesizarea şi nu cred că este cazul să mai pun încă un punct de vedere la sesizarea făcută de mine", a declarat preşedintele Senatului după şedinţa Biroului permanent.
Pe 15 septembrie, Anca Dragu a sesizat CCR, în contextul remanierii, privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Guvern şi prim-ministru, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte. Dragu a cerut obligarea premierului la a formula propuneri de miniştri în termen de 5 zile de la demiterea acestora.
Dragu a amintit că în data de 2 septembrie 2021 a avut loc demiterea ministrului Justiţiei, Stelian Ion, urmată în 7 şi 8 septembrie de demisiile celorlalţi miniştri USR PLUS şi a vicepremierului Dan Barna, pentru ca în 8 septembrie, printr-o scrisoare, copreşedinţii USR PLUS, Dacian Cioloş şi Dan Barna, să atragă atenţia asupra schimbării compoziţiei politice la nivelul Guvernului.
Dragu: Punctul de vedere al Senatului pentru CCR - prezentarea noului Guvern în 45 de zile. BP nu a acceptat opinia separată
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

34
Profeția unui expert: „PSD se va duce spre 10%”
34

109
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
109

1.841
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
1.841

2.434
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.434

576
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
576

729
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
729

804
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
804

1.648
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.648

2.625
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.625

946
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
946

1.711
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
1.711

1.911
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.911

5.171
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.171
















Comentează